Răzvan Dumitrescu, dat afară de la Realitatea TV, ajunge director la "Gardianul"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prezentatorului emisiunii "ştirea Zilei", Răzvan Dumitrescu, i-a fost, ieri, desfăcut contractul pe care îl avea cu Realitatea TV, ca urmare a "încălcării principiilor şi prevederilor codului

Prezentatorului emisiunii "ştirea Zilei", Răzvan Dumitrescu, i-a fost, ieri, desfăcut contractul pe care îl avea cu Realitatea TV, ca urmare a "încălcării principiilor şi prevederilor codului etic al organizaţiei şi pe cele ale contractului cu Realitatea TV", conform comunicatului remis redacţiilor. Măsura a fost luată în consiliul director al televiziunii în cursul dimineţii de ieri, ca urmare a unor declaraţii apărute în "Evenimentul zilei". Răzvan Dumitrescu declara: "Aglomeraţia în cadrul redacţiei mă face să risipesc energie moderând anumite lucruri din interiorul Realităţii TV". Dumitrescu a mai dezvăluit aceleiaşi publicaţii că se află în negocieri cu o altă companie din mediul privat şi cu un ziar din afara grupului Realitatea Media. Ca urmare a unor declaraţii făcute şi de Robert Turcescu în acelaşi articol, realizatorul emisiunii "100%" a primit un avertisment din partea postului.
În urma acestui anunţ făcut de Realitatea TV, Dumitrescu a comunicat presei că a acceptat să devină director la cotidianul "Gardianul".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite