Razbunarea pe cultura

In vara lui 2002, Biblioteca Nationala era anuntata ca intr-o luna si jumatate trebuie sa elibereze depozitele din sediul aflat in constructie, pe bulevardul Unirii. Aparuse o Ordonanta Guvernamentala

In vara lui 2002, Biblioteca Nationala era anuntata ca intr-o luna si jumatate trebuie sa elibereze depozitele din sediul aflat in constructie, pe bulevardul Unirii. Aparuse o Ordonanta Guvernamentala menita sa materializeze visul din noaptea anterioara al primului-ministru, caruia i se nazarise ca e in pericol in caz de cutremur si trebuie sa se mute. Asa ca Biblioteca era azvarlita in strada, cu bocceluta pe umar, ca o slujnica. In "bocceluta" se afla si zestrea ei prapadita - 3 milioane de volume mutate in 1990 prin efortul intregului personal, cu ajutorul soldatilor, din hrubele cladirii Parlamentului in ceea ce toata lumea spera sa devina curand noul sediu al Bibliotecii. Aceiasi angajati ai Bibliotecii, cu totii o mana de oameni, au reusit, din fericire, ajutati de presa, sa destepte constiinta adormita a unei societati care, de cele mai multe ori, nu stie sa se apere de virusul puterii. Transmis de la un guvern la altul, acesta se manifesta, printre altele, si prin dispretul suveran fata de suferintele si neputintele unor institutii culturale dependente prin lege de stat, si prin preocuparea constanta de a ascunde amanuntele neplacute precum gunoiul sub covoare. Scapata in 2002 de toanele Guvernului, Biblioteca a ramas a nimanui. In 2003 nici nu a fost trecuta in bugetul Ministerului Culturii si Cultelor (al carui cap n-a ridicat glasul, de teama sa nu-si supere seful de cabinet), iar pentru anul in curs a primit o suma mai mica decat cea destinata unui proaspat inventat Festival al Artelor, menit probabil sa tina locul, in an electoral, trecutei Cantari a Romaniei si sa exprime armonia oamenilor de la orase si sate. Intre timp, Rezerva Nationala de Carte zace de ani de zile risipita prin depozite insalubre sau pe cale de a fi retrocedate, iar accesul la fondul de carte existent, limitat si ingreunat, seamana cu o cursa cu obstacole pentru cei interesati, cartile si periodicele putand fi consultate, in unele cazuri, abia dupa cateva zile de la formularea cererii. Mai mult, ca si cum agresiunile de pana acum n-ar fi fost suficiente, Ministerul Culturii rechizitioneaza printr-un ordin recent o parte din spatiul atat de lent construit, destinandu-l depozitarii decorurilor si costumelor Teatrului National si Operei, carora deodata nu le mai ajunge spatiul. Cine trece prin cladirea Teatrului National vede ca aceasta e ticsita cu bar, restaurant, magazine, spatii de expozitie, gasind astfel si explicatia lipsei de spatiu de care sufera. In plus, prin nu se stie ce magie, Ministerul Culturii e pregatit sa scoata din palarie un credit extern pentru renovarea cladirii acestei institutii considerate, spre deosebire de Biblioteca, reprezentativa pentru cultura tarii. Directorul Teatrului National, bun prieten cu ministrul Culturii, cerceteaza arhivele pentru a gasi vechile planuri dupa care a fost construita cladirea, visand sa-i reataseze "palaria", care a starnit scandal in epoca. Se cauta tichie de margaritar! Daca mai amintim si rapiditatea cu care au fost gasite fondurile necesare finalizarii cladirii in care s-a mutat recent Ministerul Culturii - si ea furata Muzeului Satului, pentru care era destinata initial -, reiese limpede pentru toata lumea ca acolo unde exista vointa politica se gasesc si solutii, iar banii tasnesc precum petrolul in desert. Daca asta s-ar intampla si pentru Biblioteca, s-ar putea rezolva si problema enuntata in toiul scandalului din 2003 de primul-ministru, care atragea atentia ca n-ar fi nevoie de atatea depozite daca informatia s-ar stoca electronic. Justa observatie, numai ca facuta de cineva care ignora cu buna stiinta ca atat dotarea cu aparatura performanta, cat si oamenii pregatiti pentru a o utiliza costa. O singura intrebare ar mai fi de pus: de ce nu exista vointa politica pentru rezolvarea situatiei Bibliotecii Nationale? Sa fie un motiv faptul ca institutia cu pricina este simbolul singurei victorii semnificative a societatii civile din Romania intr-o disputa cu puterea? Atunci avem de-a face cu o imatura si foarte periculoasa razbunare pe cultura. Si pe noi toti, desigur.