„Războiul Stelelor“ pe Aleea Celebrităţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul „Aleea Celebrităţilor/Walk of Fame“, care omagiază figuri importante ale teatrului şi filmului românesc, a devenit motiv de gâlceavă între actorii Victor Rebengiuc şi Stela Popescu.

Victor Rebengiuc, posesorul unei stele pe „Walk of Fame" din Piaţa Timpului din Bucureşti, a declarat într-un interviu acordat ziarului „Ring" că proiectul i s-a părut o idee bună la început, dar acum stelele se împart „la grămadă". În plus, actorul nu înţelege cum Stela Popescu a primit o stea înaintea Marianei Mihuţ.

Confuzia lui Rebengiuc

„După primele două-trei steluţe care s-au dat acolo, acum a început, aşa, să se dea la grămadă. După părerea mea, primul care ar fi meritat să primească acea stea ar fi fost Liviu Ciulei, iar după aceea Pintilie (...) Păi, are Stela Popescu stea înaintea Marianei Mihuţ? Cum adică? Păi, cine e Stela Popescu, care spune aceleaşi bancuri de 50 de ani, şi cine e Mariana Mihuţ, care are un repertoriu de roluri extraordinare făcute până acum?", a declarat Rebengiuc pentru „Ring".

Victor Rebengiuc a pierdut însă din vedere faptul că soţia sa, Mariana Mihuţ, a primit o stea pe 27 noiembrie 2011, iar Stela Popescu pe 14 decembrie 2011. Ceremonia de acordare a stelelor în cadrul proiectului „Walk of Fame", iniţat acum un an de Magazinul Cocor şi Teatrul Metropolis, are loc în perioada aniversării zilelor de naştere ale artiştilor. Stelele sunt oferite ca semn de apreciere a carierei actorilor şi regizorilor români consacraţi. Contactat de „Adevărul", Victor Rebengiuc a refuzat să comenteze propriile declaraţii.

Stela, împăciuitoare

Pe Stela Popescu nu au supărat-o declaraţiile colegului de breaslă. „Nu mă simt jignită. Fiecare gândeşte cum vrea, iubeşte pe cine vrea. Nu e obligatoriu să te iubească toată lumea. E foarte frumos ceea ce se întâmplă în cadrul proiectului. Noi avem actori de valoare internaţională. Criteriul de acordare nu este data naşterii, este un summum de aprecieri, este vorba şi de calitatea actoricească, de popularitate şi, probabil, şi de comportament", a precizat Stela Popescu pentru „Adevărul".

Mariana Mihuţ are patru premii UNITER la categoria Cea mai bună actriţă într-un rol principal. Stela Popescu este una dintre cele mai iubite actriţe de teatru şi film din România. La gala Festivalului Comediei Româneşti - ediţia a IX-a, Stela Popescu a primit Premiul de Excelenţă.

Mariana Mihuţ a primit o stea în noiembrie 2011   Foto:  lucian muntea



Arta nu se măsoară la cantitate

Sociologul Alfred Bulai consideră că astfel de contestări există oriunde în lume, în mediul artistic. „Doamna Stela Popescu este o actriţă de teatru de revistă şi datorită acestui tip de artă este mult mai populară decât doamna Mariana Mihuţ, o foarte bună actriţă de teatru", a declarat Alfred Bulai. Sociologul mai consideră că „domnul Rebengiuc, tocmai pentru că îi este soţ, ar fi trebuit să lase pe altcineva să facă aceste aprecieri. Oricum, aceste titluri şi recompense nu reflectă întotdeauna valoarea, ele fiind o mixtură între valoare şi piaţă. Arta nu se măsoară cantitativ, ci calitativ", a mai spus sociologul.

"Nu m-am supărat. Nu mă simt jignită. Fiecare gândeşte cum vrea. Nu e obligatoriu să te iubească toată lumea."
Stela Popescu
actriţă

"Cine e Stela Popescu, care spune aceleaşi bancuri de 50 de ani, şi cine e Mariana Mihuţ, care are un repertoriu de roluri extraordinare?"
Victor Rebengiuc
actor

image
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite