Război rece pentru resursele de la Polul Nord

Topirea gheţarilor şi accesul mai uşor la uriaşele zăcăminte de gaze şi petrol de sub calotele polare au declanşat lupta pentru teritoriile albe. Pe măsură ce porţiuni uriaşe din calotele

Topirea gheţarilor şi accesul mai uşor la uriaşele zăcăminte de gaze şi petrol de sub calotele polare au declanşat lupta pentru teritoriile albe.

Pe măsură ce porţiuni uriaşe din calotele polare se topesc văzând cu ochii, uriaşe zăcăminte de gaze naturale şi petrol aflate sub fundul oceanelor de la Poli devin pentru prima oară accesibile şi creează dispute teritoriale acerbe, relatează „The Guardian". Paradoxul face astfel ca încălzirea globală, provocată în principal de uzul combustibililor fosili, să creeze o nouă sursă de zăcăminte cu efecte negative asupra mediului.

Pentru a ajunge în satul inuit Tuktoyaktuk, din extremul nord al Canadei, trebuie să zbori cu avionul până la Inuvik, un orăşel de 4.000 de suflete din interiorul Cercului Arctic. Apoi trebuie să parcurgi un traseu dificil, de-a lungul unui râu îngheţat, apoi prin Oceanul Arctic. În imen­sitatea albă, zeci de nave industriale zac înţepenite în gheaţă, abandonate temporar până la începerea sezonului de vară.

Localitatea izolată de la marginea hărţii, unde temperaturile scad iarna la sub 40 de grade Celsius, este citată foarte rar în presa canadiană şi pare a fi complet uitată de lume. Acest lucru a fost adevărat, însă până nu demult...

Goana după aurul negru

Armata canadiană şi-a pă­răsit avanpostul de la Inuvik cu ani în urmă, după încheierea Războiului Rece. A revenit însă recent, ocupând o clădire masivă din apropierea aeroportului. Armata a pus din nou în funcţiune staţiile de avertisment care, în anii ’50, erau folosite pentru a monitoriza rachetele sovietice. Mişcări similare au avut loc pe tot cuprinsul Oceanului Arctic, din Rusia şi până în Groenlanda sau Alaska.

Manevre militare, proiecte de cercetare ştiinţifică şi alte acţiuni de marcare a teritoriului par să însufleţească tot mai mult tăcutele întinderi de gheaţă, relatează „The Guardian". Graţie efectelor catastrofale ale încălzirii globale, mult mai acute în Arctic decât orice alt loc, în parte din cauza unghiului în care cad razele soarelui asupra zăpezii, regiunile polare devin din ce în ce mai accesibile.

Ca la un semn, zona arctică a devenit epicentrul goanei după aurul negru. Potrivit Institutului american de Cercetări Geologice, aproape un sfert din resursele nedescoperite de petrol şi gaze ale globului zac în subsolul Polilor. Resursele de combustibili fosili, însoţite de vaste zăcăminte minerale, sunt mai mari decât resursele Arabiei Saudite, considerate cele mai mari din lume la ora actuală.

Mai mult decât atât, topirea calotei glaciare este pe cale să deschidă navelor comerciale, pentru întreg anul, strategica Trecătoare Nord-Vestică, ruta marină care leagă Oceanele Atlantic şi Pacific. Exploratorii secolului XIX visau la o asemenea rută. Dacă va deveni realitate, aceasta va schimba dramatic modul de transport naval, scurtând la jumătate, spre exemplu, distanţa dintre Japonia şi nordul Europei.

Disputa ruso-canadiană

Este ironic faptul că în­călzirea globală, provocată de arderea combustibililor fosili, va scoate la suprafaţă un zăcământ uriaş de combustibili fosili. Însă în industria petrolieră nu-i loc de glumă, dovadă şi îndrăzneaţa mişcare a Rusiei din august, anul trecut, când a trimis un spărgător de gheaţă şi două submersibile pentru a înfige steagul rusesc pe fundul Oceanului Arctic.

„Oceanul Arctic e al nostru", declara vic­torios la acea vreme Artur Cilingarov, şeful echipei de explorare. Acesta a revendi­cat în numele Moscovei o suprafaţă pe fundul oceanului de peste un milion de kilometri pătraţi, de cinci ori suprafaţa Marii Britanii.

Luată prin surprindere, Canada a răspuns ulterior prin declanşarea unei strategii de creare a unei prezenţe militare în zonă. „Guvernul Canadei înţelege că primul principiu al suveranităţii Arcticii este acesta: foloseşte-l, altfel îl pierzi", a declarat premierul canadian Stephen Harper.