Razboi notari/avocati

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Revoltati ca avocatii le preiau din atributii, notarii au protestat ieri la Senat * Uniunea Nationala a Notarilor Publici ameninta ca se va plange forurilor internationale

Uniunea Nationala a Notarilor Publici a protestat ieri in fata presedintelui Senatului Romaniei cu privire la proiectul privind modificarea Legii pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat 51/1995, proiect care prevede preluarea in competenta avocatilor a unor activitati notariale. Notarii considera ca noile modificari aduc "atingere grava ordinii si statului de drept", motiv pentru care au solicitat ieri ca proiectul sa fie restituit la Comisia Permanenta. In conferinta de presa, reprezentantii U.N.N.P. au aratat cu degetul catre avocatii-parlamentari, numindu-i "lacomi" pentru ca prin modificarile propuse iau nu numai din atributiile notarilor, dar si ale executorilor judecatoresti, ori ale evaluatorilor, lichidatorilor judiciari etc. "Aceasta initiativa este rodul stradaniilor unor avocati-parlamentari, care au produs-o la un sfarsit de mandat pentru ratiuni pe care va las pe dumneavoastra sa le judecati(...) Avocatii-parlamentari au vrut sa-si asigure o viata linistita" a declarat, ieri, notarul public Alexandru Basarab Sinc, reprezentantul UNNP acuzand graba cu care a putut sa treaca proiectul de Senat. "Cu ce viteza a lucrat Parlamentul?! Raportul Comisiei Juridice a Senatului a fost semnat luni, iar la aceasta ora (n.r. - ieri), proiectul a fost aprobat de Senat in unanimitate", a aratat Sinc. Notarii au aratat ca vor apela la forurile internationale, in cazul in care demersul lor nu va bloca trecerea proiectului de lege. "Noi, notarii, am facut lobby permanent pentru Romania. Dupa cum se arata a fi acum situatia, daca la problema cu adoptiile se mai adauga si problema cu notarii, si va spun ca in statele europene notarii au foarte mare influenta la nivelul structurilor de stat, nu stiu daca va da bine", a spus Sinc. Decanul Baroului Bucuresti, avocatul Iordanescu, s-a aratat surprins de reactia notarilor si a precizat ca proiectul lor n-ar face altceva decat sa fie in ton cu cerintele europene in materie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite