Război între conducere şi sindicatele din Radio

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De câteva luni, Radiodifuziunea Română stă pe un butoi cu pulbere. Numită recent la conducerea acestei instituţii, Maria Ţoghină a demarat o campanie fără precedent de schimbare în toate

De câteva luni, Radiodifuziunea Română stă pe un butoi cu pulbere. Numită recent la conducerea acestei instituţii, Maria Ţoghină a demarat o campanie fără precedent de schimbare în toate posturile-cheie. Gestul s-a lăsat cu un val de proteste atât din partea celor demişi, cât şi a federaţiei sindicale. Maria Ţoghină a fost dată în judecată pentru mai multe decizii luate.
Într-unul dintre procese, membrii sindicatului reclamă abuzurile făcute pentru numirea unui director de producţie editorială. Astfel, în timpul concursului, după ce au fost examinaţi toţi candidaţii, reprezentantul salariaţilor a fost dat afară din sală pentru ca juriul, din care şi el făcea parte, să delibereze. Pentru această măsură şi pentru mai multe asemenea proceduri, sindicaliştii au declarat război directoarei Maria Ţoghină. Prin clădirea Radiodifuziunii au început să circule tot soiul de manifeste împotriva directoarei. În paralel, pe lângă acţiunile în instanţă, protestatarii au solicitat instituţiilor responsabile schimbarea din funcţie a proaspăt numitei Maria Ţoghină.

Reacţii dure ale parlamentarilor PD
Schimbările făcute de directoarea Maria Ţoghină nu sunt văzute cu ochi buni în parlament - nici de Comisia de cultură, care supraveghează, practic, activitatea Radioului, nici de parlamentarii pedişti. În urmă cu puţin timp, deputatul PD Valentin Adrian Iliescu i-a trimis directoarei de la Radio o scrisoare cu un ton extrem de dur, în care explica faptul că nu înţelege rostul schimbărilor făcute în ultima vreme. "Îmi exprim dezacordul numirii unor noi consilii de administraţie, după legea aflată încă în vigoare", susţine parlamentarul. Reacţia acestuia este oarecum firească, ţinând cont că, în luna februarie, Comisia de cultură intenţionează să scoată o nouă lege privind activitatea de funcţionare a Societăţii de Radiodifuziune. Parlamentarii consideră că înlocuirile făcute de Maria Ţoghină nu fac decât să dea peste cap activitatea din instituţia unde lucrează mai bine de 2.700 de persoane.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite