„Răvăşitul oilor“, un festin culinar la Castelul Bran

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Răvăşitul oilor“, o sărbătoare cu mâncare, băutură, muzică şi dans
„Răvăşitul oilor“, o sărbătoare cu mâncare, băutură, muzică şi dans

Pastramă de oaie, bulz şi alte bunătăţuri udate din belşug cu must vor putea fi savurate pe îndelete la festivalul care va avea loc pe Platoul Inima Reginei, la acest final de săptămână.

Finalul de săptămână este bogat în serbări şi târguri de toamnă. „Răvăşitul oilor", sărbătoare care marchează sfârşitul anului pastoral, va fi celebrată în acest weekend pe Platoul Inima Reginei de lângă Castelul Bran din Braşov. La festival se va cânta, se va juca şi se va mânca pe săturate tot soiul de preparate specifice, şi mai ales pastramă de oaie şi bulz, udate cu must obţinut în gospodăriile localnicilor din zona Bran.

Şi anul acesta, festivalul va debuta cu o expoziţie gastronomică, ce se va desfăşura pe întreg parcursul evenimentului, în cadrul căreia vor fi expuse diversele sortimente de brânză şi pastramă care pot fi degustate şi cumpărate la cele mai bune preţuri direct de la producători, membri ai Asociaţiei Crescătorilor de Animale din zona Bran.

O altă expoziţie va fi aceea de animale, unde se vor prezenta mai multe rase de ovine, vor avea loc vânzări şi schimburi de berbeci, urmând ca, la final, să se aleagă cele mai frumoase exemplare. Un loc important îl vor avea păstorii şi câinii lor ciobăneşti, adevăraţi eroi ai munţilor care vor participa la o paradă, la încheierea căreia vor fi premiaţi.

Pentru ca turiştii prezenţi să petreacă plini de voie bună şi să-şi dorească să revină şi în anii următori, atunci când oile se întorc de la munte, festivalul va fi însoţit permanent de muzică şi joc, printr-o serbare câmpenească susţinută de interpreţi şi ansambluri de renume din folclorul românesc.De la eveniment nu vor lipsi meşterii populari cu obiecte de artizanat dintre cele mai variate: ţesături, blănuri şi ceramică.

Târg de bunătăţi de la fermă

Ieşenii vor putea vizita un important târg de toamnă, iar clujenii se vor distra la Septemberfest. Iaşi. 400 de producători agricoli ieşeni se vor aduna la cel mai important târg pentru fermieri organizat peste an în Capitala Moldovei. Evenimentul este programat la Centrul Expoziţional „Moldova", situat în cartierul CUG. Vizitatorii vor putea degusta şi cumpăra produse lactate, de panificaţie sau din carne ale micilor fermieri din Bârnova, Cepleniţa, Focuri, Ipatele şi chiar din municipiul Iaşi. Vineri, 28 septembrie, programul de vizitare a târgurilor este între orele 10.00 şi 19.00 şi sunt anunţate spectacole ale Fanfarei de la Cozmeşti şi Ansamblului „Busuiocul" din Bacău. Spectacole cu Ansamblul „Rapsodia", Fanfara de la Chetriş şi Grupul „Dor Ciuberştean" sunt programate sâmbătă.

Cluj. Festivalul Berii de la Cluj-Napoca, Septemberfest, începe vineri, 28 septembrie, pe platoul Sălii Sporturilor din municipiu. Ediţia din acest an, a XIV-a, are oaspeţi tot unul şi unul. Pe lângă artiştii care urcă pe scenă -  CRBL, Connect-R, Bere Gratis, Gheorghe Zamfir - festivalul îi aşteaptă pe vizitatori cu expoziţii, concursuri fel de fel şi cu cel mai mare parc de distracţii montat la Cluj-Napoca, promit organizatorii.

Septemberfest debutează vineri cu expoziţii de amenajări exterioare şi auto, iar seara de la ora 19.00, pe scena montată în aer liber va urca Septemberfest Band. Două ore mai târziu, atmosfera va fi încinsă de CRBL.

Sâmbătă, de la ora 17.00, clujenii sunt invitaţi la un spectacol de muzică populară, iar seara vor asculta pe clujenii de la trupa Nota şi pe sibienii de la Artgotica. Aceştia din urmă vor crea la Sala Sporturilor o atmosferă asemănătoare cu cea din perioada medievală, unde focul va fi vedeta principală. Seara se va încheia cu concertul susţinut de Connect-r.

Duminică, în ultima zi de festival, se va organiza un moment special: trupa Bere Gratis va concerta alături de maestrul Gheorghe Zamfir. ;
Au contribuit Alina Stan şi Florina Pop

Poftiţi la expoziţii!

Bucureşti.  La Biblioteca Naţională a României are loc vineri, 28 septembrie, de la ora 18.30, vernisajul unei expoziţii de fotografie. Vor fi expuse poze din Craiova, Iaşi, Sibiu, Suceava şi Târgovişte. Vizitatorii vor fi aşteptaţi cu must, covrigei şi muzică de pe Lipscani. Cele mai bune fotografii vor fi premiate cu aparate Canon. 

La Muzeul Ţăranului Român se desfăşoară până pe 1 septembrie 2013 cea de-a XX-a ediţie a Zilelor Europene ale Patrimoniului. Tema din acest an este „Meşteşuguri tradiţionale - contribuţia acestora la conservarea patrimoniului naţional". Cu această ocazie a fost organizată expoziţia „Piatra şi fierul", care va fi deschisă publicului la Casa de piatră Udrişte Năsturel din Hereşti, judeţul Giurgiu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite