Răvăşitul oilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sărbătoarea de la Bran reprezintă un prilej pentru Festivalul brânzeturilor şi pastramei. La sfârşitul acestei săptămâni, Branul este gazda unei sărbători tradiţionale a oierilor din

Sărbătoarea de la Bran reprezintă un prilej pentru Festivalul brânzeturilor şi pastramei.

La sfârşitul acestei săptămâni, Branul este gazda unei sărbători tradiţionale a oierilor din zonă: răvăşitul oilor. Cu această ocazie, autorităţile locale, în colaborare cu ANTREC, organizează şi cea de-a treia ediţie a Festivalului brânzeturilor şi pastramei.

Este un bun prilej pentru gurmanzi să se înfrupte din bunătăţile tradiţionale, preparate după reţete ştiute doar de ciobanii din Bran, Rucăr şi Sibiu. Nu vor lipsi nici meşterii populari din mai multe zone ale României, care vin cu carpete olteneşti, ouă încondeiate sau cu mărgele şi obiecte de port popular.

"Coborârea bârsanelor de la munte este un vechi obicei ce se încheie într-un adevărat festin. După ce toată vara au fost îngrijite de ciobani la munte, mioarele sunt coborâte în sat şi înapoiate <<în stare bună>> (sănătoase şi dolofane) stăpânilor de drept, care îşi primesc tot acum şi porţia de brânză cuvenită.

Acest ritual, altădată desfăşurat numai în inima satului şi în prezenţa membrilor comunităţii, este în prezent şi un prilej de bucurie şi petrecere pentru turişti. <> este, de fapt, o sărbătoare simbolică ce marchează sfârşitul anului pastoral", ne-a declarat Mioara Stoian, preşedintele ANTREC Braşov.

Organizatorii au pregătit pentru festival toate ingredintele unei petreceri câmpeneşti: se va cânta, se va juca şi, mai ales, se vor mânca pe săturate tot soiul de preparate specifice: pastramă de oaie, bulz făcut cu brânză ţinută în cetină sau în burduf, toate stropite cu must stors din strugurii culeşi din boltele gospodăriilor din Bran. Serbarea câmpenească se va desfăşura în două locaţii: la Hanul Bran şi pe Platoul "Inima Reginei".

Programul "Festivalului brânzei şi pastramei"

Sâmbătă, 29 septembrie 2007
Ora 10.00 - Hanul Bran - Întâlnirea crescătorilor de animale din zona Bran cu conducătorii asociaţiilor profesionale şi cu şefii instituţiilor de specialitate din judeţul Braşov.
Simpozion: "Rolul transhumanţei în civilizaţia românească"; "Istoricul şi tradiţionalitatea brânzei de burduf de Bran"; Înmânarea către crescătorii de animale din zona Bran a licenţelor de produse tradiţionale.
Ora 15.00 - Platoul Inima Reginei: Deschiderea Expoziţiei Gastronomice cu vânzarea produselor de brânză şi pastramă; Spectacol Folcloric "Răvăşitul oilor"

Duminică, 30 septembrie 2007
Platoul Inima Reginei
Ora 10.00: Expoziţie animale - Prezentare de rase ovine, vânzare şi schimb de berbecei;
Ora 11.00: Evaluarea pe specii a celor mai frumoase exemplare.
Ora 12.00: Expoziţie Canină.
Premierea celor mai frumoase animale.
Ora 13.00: Recital Petrică Mâtu Stoian
Ora 14.00: Degustarea şi premierea celor mai bune produse de brânză şi pastramă.
Ora 15.00: Spectacol Folcloric: Elena Merişoreanu, Elisabeta Turcu, Ansamblul Folcloric "Moecelul"

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite