Rastul Nou va fi gata peste zece ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu toate că sinistraţii din Rast doresc reconstrucţia comunei cât mai repede cu putinţă, autorităţile spun că lucrările nu vor putea fi finalizate în mai puţin de zece ani."Operaţiunea de

Cu toate că sinistraţii din Rast doresc reconstrucţia comunei cât mai repede cu putinţă, autorităţile spun că lucrările nu vor putea fi finalizate în mai puţin de zece ani.
"Operaţiunea de strămutare a unei localităţi cere timp. După părerea mea, reconstrucţia unui sat nou va fi realizată în cel puţin zece ani. Sunt cam 1.000 de case ce trebuie reconstruite. La acestea se adaugă un cimitir nou, o şcoală, o primărie, un post de poliţie, un oficiu poştal, o biserică", a declarat arhitectul-şef al judeţului, Dumitru Cernătescu. Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a afirmat că "mai bine s-ar investi bani în refacerea digurilor, iar comuna să rămână la locul ei". Autorităţile nu se înţeleg nici când vine vorba de suprafaţa de teren pe care o vor primi oamenii. În timp ce arhitectul judeţului, Dumitru Cernătescu, susţine că vor fi date suprafeţe de teren cuprinse între 1.300 şi 1.500 de metri pătraţi pentru fiecare familie, directorul Direcţiei juridice din Prefectură afirmă că locuitorii strămutaţi vor primi tot atât teren cât au deţinut în vechiul Rast.

Casele cad una câte una
Edilii din comunele afectate de inundaţii se confruntă cu o altă problemă, după scăderea apelor. Casele au început să cadă una câte una, iar localnicii nu înţeleg să nu se apropie de gospodării. "Apele se retrag prea încet, iar casele se prăbuşesc. În fiecare zi, cad aproape patru sau cinci case", a declarat primarul din Măceşul de Jos, Florea Cone. Sinistraţii din Măceşu de Jos şi-au găsit un adăpost pe câmpurile de la marginea localităţii. Ei au refuzat să se ducă în corturile militare şi şi-au încropit cum au putut un adăpost deasupra capului. "Nu ne ducem la corturi pentru că avem animalele pe lângă noi. Trebuie să avem grijă de ele", ne-a declarat o bătrânică evacuată din Măceşu de Jos. În schimb, la Bechet, apele Dunării au început să crească din nou, fiind în pericol casele din zona joasă a oraşului.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite