Raportul de tara scoate Romania in fata Bulgariei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeana nu se va pronunta, azi, in rapoartele anuale, asupra unei eventuale amanari a aderarii Romaniei si Bulgariei, programata in 2007, au anuntat, ieri, surse europene citate de France

Comisia Europeana nu se va pronunta, azi, in rapoartele anuale, asupra unei eventuale amanari a aderarii Romaniei si Bulgariei, programata in 2007, au anuntat, ieri, surse europene citate de France Presse. Cele doua rapoarte vor contine doar ,revizuirea generala a progreselor facute de fiecare tara", precum si problemele nesolutionate sau ramase in urma. Asa cum preciza la Sofia, in urma cu zece zile, comisarul european pentru extindere, Olli Rehn, Comisia Europeana se va pronunta asupra momentului aderarii in raportul suplimentar din primavara lui 2006. In acest moment, oficialii europeni sunt de acord ca ,Romania a facut importante progrese in ultimul an, avand un ritm sustinut, in timp ce Bulgaria a mai pierdut din elan dupa incheierea negocierilor de aderare" din cauza prelungitei crize guvernamentale din vara.
"Concurenta", scoasa de pe "lista rosie"
Potrivit altor surse europene, citate de BBC, capitolul Concurenta a fost scos de pe ,lista rosie" a cerintelor care trebuie solutionate in regim de urgenta de catre administratia de la Bucuresti. Aceasta ar insemna ca Romania scapa de una din problemele ce ar fi putut activa clauza de salvgardare. Presiunea se va mentine insa in privinta securizarii granitelor, care nu se ridica inca la nivelul pretentiilor CE. La fel, desi in parte recunoscute, eforturile in aplicarea reformei justitiei si in lupta impotriva coruptiei vor trebui continuate si intensificate. Recomandari care, impreuna cu combaterea crimei organizate, sunt valabile si pentru Bulgaria.
Noi scrisori de avertizare
Ministrul integrarii se asteapta la noi scrisori de avertizare din partea Comisiei Europene, chiar si dupa prezentarea de azi a raportului. Pentru Anca Boagiu, aceste semnale de avertizare nu au rolul de ,a distruge" Romania, ci de a trasa liniile de actiune ce trebuie urmate. Boagiu mai crede ca raportul nu va contine ,surprize" neplacute, ci se va constitui intr-o ,evaluare corecta si obiectiva" a situatiei actuale din Romania, marcand clar atat progresele, cat si nerealizarile inregistrate.
Agricultura devine domeniul cel mai sensibil
Domeniile in care raportul consemneaza cele mai reduse progrese ale Romaniei, in ciuda angajamentelor asumate, sunt agricultura, siguranta alimentara si absorbirea fondurilor UE. Stadiul in care se afla pregatirea agentiilor de plati si implementarea sistemului de administratie si control integrat in domeniul agriculturii lasa de dorit, la fel ca si controlul veterinar pe piata interna si la frontiera.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite