Randamentul fondurilor de pensii nu va fi garantat cu rata inflaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisiile parlamentare au dat aviz negativ deciziei de garantare a randamentelor, înainte de intrarea proiectului în plenul Senatului . În luna decembrie 2007, un proiect al societăţii civile

Comisiile parlamentare au dat aviz negativ deciziei de garantare a randamentelor, înainte de intrarea proiectului în plenul Senatului .

În luna decembrie 2007, un proiect al societăţii civile propunea impunerea unor profituri egale cu rata inflaţiei pentru fondurile de pensii. Totuşi, sistemul românesc de pensii obligatorii are două garanţii de randament: unul al contribuţiilor nete (pensionarii nu vor primi mai puţini bani, în termeni nominali, faţă de contribuţiile nete plătite) şi unul relativ la condiţiile pieţei (fondurile nu vor avea voie să performeze cu mult sub media pieţei).

Propunerea celor care încercau să oblige fondurile de pensii obligatorii să obţină randamente anuale peste rata inflaţiei a primit aviz negativ de la Comisia de muncă şi protecţie socială, de la Comisia privind drepturile omului şi, anterior, un punct de vedere negativ din partea guvernului. Argumentul majorităţii administratorilor de fonduri obligatorii a fost că viitorii pensionari ar putea primi mai puţini bani (în termeni reali) decât au depus, dacă fondurile nu sunt obligate să performeze peste inflaţie.


"Un astfel de demers ar avea consecinţe negative asupra sistemului de pensii private şi, ceea ce este şi mai grav, ar fi în detrimentul participanţilor, întrucât ar determina restrângerea portofoliului de investiţii ale fondurilor de pensii către instrumentele cele mai sigure, dar cele mai puţin profitabile, împotriva interesului participanţilor", ne-a declarat Crinu Andănuţ, directorul Allianz-Ţiriac Pensii Private.

Alte argumente invocate de acest administrator se referă la restrângerea concurenţei între administratori pentru randamente mari, cu efect negativ asupra randamentelor medii de piaţă, randamente scăzute şi pierderi ca urmare a fenomenului de "pierdere de oportunitate de piaţă" prin comportamentul excesiv de prudent al fondurilor pe piaţă.


Administratorii nu au voie să garanteze câştigurile


Legislaţia pensiilor private interzice administratorilor garantarea unor randamente sau estimări privind profiturile pe care le-ar putea obţine un participant după 20 sau 30 de ani de cotizare. Prin urmare, discuţia dintre societatea civilă şi administratori - constituiţi în Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), au fost foarte aprinse pentru că se dorea o siguranţă pentru viitorii pensionari. Iniţiativa organizaţiilor societăţii civile a fost luată pentru a protejea cetăţenii pentru o surpriză neplăcută într-un viitor foarte îndepărtat.


Conform APAPR, introducerea unui randament minim garantat pentru depunerile la sistemul pensiilor private va împiedica administratorii fondurilor să investească şi pe pieţele externe, fapt ce poate creşte gradul de risc al plasamentelor.


Încă de la începutul acestei polemici, în luna decembrie a anului trecut, marea majoritate a celor 18 fonduri de pensii obligatorii s-au declarat împotriva acestei iniţiative, motivând că va duce la o alocare foarte conservatoare a investiţiilor (pentru a respecta cerinţa de randament peste inflaţie) şi la ratarea unor oportunităţi de plasamente şi de creştere pentru activele de pensii.


Chiar şi Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) s-a declarat împotriva acestei iniţiative legislative. Potrivit unui studiu al CSSPP, niciuna dintre ţările din Europa Centrală şi de Est care a aplicat pilonul II nu are un astfel de sistem de garantare în funcţie de inflaţie.

>> Un randament egal cu rata inflaţiei ar avea consecinţe negative asupra sistemului de pensii private şi ar fi în detrimentul participanţilor
Crinu Andănuţ,
director Allianz-Ţiriac Pensii Private

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite