Râmnicu Vâlcea: Trupa de instrumentişti „Dream Music” a pus gând rău manelelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O fată şi doi băieţi au încântat, astăzi, cu vioară şi orgă, tinerii care au participat la concertul  organizat de Ziua Naţională a Tineretului, la Casa Tineretului, din cartierul Ostroveni al oraşul Râmnicu Vâlcea.

Aproximativ 30 de tineri au participat, timp de o oră, la concertul organizat de Fundaţia Judeţeană pentru Tineret (FJT) Vâlcea. Concertul a fost susţinut de trupa „Dream Music” a FJT care a fost lansată. Trupa este format din trei elevi ai Liceului de Artă din Râmnicu Vâlcea: Mary – Janine Rastău, Patriciu Răstău şi Narcis Eduard Sălăgean. „Am cântat muzică clasică românească, armenească, grecească şi populară. Din februarie 2009 ne pregătim şi suntem ai fundaţiei pentru că ea ne-a deschis uşa. Avem planuri mari pentru viitor şi cu muncă multă sperăm să le ducem la bun sfârşit”, spune Mary-Janine. Pentru ca din corzile viorii şi clapele orgii să iasă notele care să te ungă pe suflet, cei trei elevi repetă zilinic, repertoriul două, trei ore.  „Pe lângă talent trebuie să munceşti foarte mult. De mic am fost pasionat de vioară. În primul am de studiu se învaţă doar notele. De abia din anul doi, trei de studiu începi să cânţi”, spune Narcis. Tot el povesteşte că a ajuns în trupă prin intermediul celor doi fraţi. „Mary-Janine şi Patriciu mi-au propus să formăm această trupă şi eu am acceptat. Am zis să văd ce o să iasă. Începutul e mai greu ca peste tot, dar vom reuşii pentru că avem vise mari. Nouă ne place muzica lui Gerge Enescu şi Ciprian Porumbescu, nu manelele”, precizează Narcis.

„Sunteţi impresionanţi şi trebuie să vă cunoască lumea”

Alaturi de tineri şi de conducerea FJT, la concert a participat şi Dumitru Vlăduţ, inspectorul adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vâlcea. Inspectorul a fost impresionat de cei trei copii şi le-a promis că se va ocupa de lansarea lor oficială. „Trebuie să vă scoatem neapărat pe scenă. Sunteţi impresionanţi şi trebuie să vă cunoască lumea. Este prima dată când vă văd. Pe opt mai, la ora 11.00, în Scuarul parcului Mircea cel Bătrân o să aibă loc lansarea voastră oficială”, a spus Vlăduţ. Deşi, au fost invitate la spectacol, autorităţile vâlcene nu au participat. „Această zi a fost aprobată pentru a fi sărbătorită, de abia în 2004. E foarte greu să ne facem auziţi pentru că autorităţile nu ne sprijină. Autorităţile uită că tineretul reprezintă cel mai important segment dintr-un stat şi că datorită lor e democraţie. Din păcate, anul acesta nu ne-a ajutat nici perioada în care a picat această zi câştigată cu greu”, a menţional Ovidiu Udrescu, preşedintele FJT.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite