Râmnicu-Vâlcea: Oltchim a reuşit încă o victorie în Liga Naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oltchim Râmnicu Vâlcea a învins astăzi, pe teren propriu, pe Universitatea „Jolidon” Cluj, cu scorul de 35-23, în etapa cu numărul 24 a Ligii Naţionale.

Deşi se află la sfârşitul clasamentului, clujencele au făcut un joc bun în faţa chimistelor, conducând o bună parte din prima repriză.Vâlcencele s-au repliat şi au întors rezultatul până la pauză: 15-13 pentru formaţia lui Radu Voina. A doua parte a jocului a fost condusă în totalitate de galactice, reuşind să câştige partida la 12 goluri diferenţă.  „Clujul a jucat peste aşteptări. Probabil că au vrut să arate că nu este o echipă care să retrogradeze. Mă miră faptul că Jolidon este pe locul 12, pentru că este o formaţie cu un joc bun, care ar trebui să fie la mijlocul clasamentului” a declarat Ioan Gavrilescu, preşedintele CS Oltchim.

Fără emoţii

Oficialul clubului a fost mulţumit de rezultatul obţinut şi era sigur de o victorie clară a vâlcencelor. “În prima repriză am jucat fără ambiţie. Prin schimbările care s-au făcut,  jucătoarele de pe bancă au arătat că au valoare, şi echipa s-a desprins. Scorul reflectă ceea ce s-a jucat pe teren, a fost un meci care mi-a plăcut. Nu se punea problema unui alt rezultat decât victoria” a spus Gavrilescu. Oltchimul va juca următorul meci miercuri, în deplasare la Zalău, echipă care se află pe locul 6 in clasament.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite