Râmnicu-Vâlcea: Liceenii sunt interesaţi de cariera militară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ofiţerii şi subofiţerii merg prin şcoli să-i convingă pe elevii despre avantajele de a lucra în armată. Diploma de licenţă pe care absolvenţii de institut militar o obţin este acum echivalentă cu una de la o universitate din viaţa civilă

În perioada 12-29 mai ofiţerii şi subofiţerii Biroului de Informare Recrutare (BIR) din cadrul Comisariatului Militar Judeţean (CMJ) Vâlcea recrutează candidaţi pentru învăţământul militar postliceal şi universitar. Sunt selectaţi tineri, elevi ai claselor a XII-a din instituţiile liceale din Râmnicu Vâlcea, dar şi de la liceele mari din judeţ. Ministerul Apărării Naţionale scoate la concurs peste cinci sute de locuri la Academiile militare şi două sute de locuri la Şcolile postliceale. „Azi, prima acţiune am avut-o la Colegiul Naţional Alexandru Lahovari şi a vizat unităţile de prestigiu din Râmnic. Vom merge ulterior la Grupul Şcolar General Magheru, urmând ca până la finele lunii mai, toate unităţile şcolare din judeţul Vâlcea să fie contactate de către recrutorii BIR, în scopul prezentării ofertei educaţionale a MAPN”, a precizat maiorul Constantin Măgădan, şeful Biroului de Informare Recrutare.

Studenţii la Academie au haine, cazare şi masă gratuite

Elevii vâlceni se gândesc serios la o carieră în armata României. „Pe mine mă încântă foarte mult oferta pe care ne-au propus-o astăzi reprezentanţii MAPN. Mă gândesc serios la o carieră care să îmi ofere siguranţă din punct de vedere material. Ştiu că sunt criterii de selectare destul de aspre, dar consider că aş putea să fac faţă. Mă voi consulta şi cu părinţii pentru a vedea ce trebuie să fac după ce voi trece examenul de bacalaureat”, a spus Mihai Călin, unul dintre elevii vâlceni care îşi doreşte să urmeze o carieră în domeniul armelor, după terminarea liceului. Pe timpul şcolarizării studenţii şi elevii beneficiază de gratuitate la echipament, hrană şi cazare, urmând ca la finalizarea cursurilor să primească primul grad militar şi repartizarea la una dintre unităţile militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale. „Tinerii care devin absolvenţi ai învăţământului universitar obţin diplomă de licenţă în domenii şi specializări similare cu cele din viaţa civilă”, a completat pentru Adevărul de Seară maiorul Constantin Măgădan.     

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite