Râmnicu-Vâlcea: Larisa - Irene Ţîţu parodiază societatea prin teatru, dans şi pictură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A jucat sute de roluri în piese de teatru, în limba română, dar şi engleză.  Larisa-Irene are zeci de premii, încât nici nu le mai ştie numărul.

Larisa –Irene Ţîţu, pe lângă şcoală îşi face timp şi pentru teatru. A început să ia cursuri de teatru din clasa a III-a. Interpretarea diferitelor personaje a devenit o pasiune pentru ea. „Toate personajele pe care le-am interpretat până acum mi-au plăcut. Dar sunt unele care zic eu că mi s-au potrivit cel mai bine.
 Cel mai mult mi-a plăcut un rol de ţigancă”, îşi aduce aminte Larisa. Un triplu rol care i s-a potrivit de minune şi i-a adus şi un premiu l-a prezentat în clasa a IX-a la Festivalul Naţional de Teatru în limba engleză, la Cluj. „La început eram o prostituată, pe urmă m-am transformat într-o femeie mai bună, iar apoi într-un bărbat italian. Cu acest rol am luat locul I pe ţară pentru cea mai bună actriţă”, spune Larisa.

Face parte din trupa de teatru „Asfalt în gropi"

Ca să faci teatru aşa cum trebuie şi să ai şi performanţă e nevoie de foarte multă muncă. „De câte ori participăm la concursurile naţionale, ne pregătim foarte mult. Începem cu trei luni înainte şi zilnic facem cam trei, patru ore de repetiţie, după cursuri. Repetăm şi sâmbăta ca totul să iasă bine”, ne povesteşte liceanca. Larisa-Irene face parte din trupa de teatru în limba engleză „Irezistibilii” a liceului. Împreună cu câţiva colegi a format o altă trupă de teatru „Asfalt în gropi”.  „Era într-o după- amiază când ne-a venit ideea să ne facem o trupă de teatru. Am stat cu colegii multe ore şi ne-am gândit ce nume să îi dăm. Cum să ne numim? Am oscilat între mai multe nume, dar în final am ales să ne numim «Asfalt în gropi». O variantă a mai fost «Ligheanul pe conductă»”, declară adolescenta. Trupa „Asfalt în gropi” pune în scenă doar parodii. „Ne pregătim singuri, după cursuri. Prezentăm parodii care au legătură cu societatea din ziua de azi”. Reprezentaţiile au loc în şcoală, la cenaclurile literare şi la televiziunea locală.

Dansul o altă pasiune

Pe lângă şcoală şi teatru, Larisa-Irene are timp şi de dans, o altă pasiune a ei. A început să ia cursuri de dans din clasa I. Am făcut patru ani dans modern şi o perioadă dans de societate. „Acum fac RNB şi HIP-HOP. Când dansez mă simt în largul meu. De multe ori încerc să îmi găsesc roluri în spectacolele de teatru care să aibă legătură şi cu dansul, pentru că mă bine-dispun şi mai mult. Păcat că acum nu mai avem o sală în care să dansăm”, explică eleva. Larisa- Irene povesteşte că, până în urmă cu ceva timp, mergea la dans într-o sală la Casa Ştinţei, unde nu plătea nimic. Din păcate câţiva colegi au fumat în sală şi acest lucru nu era permis. Cel care avea sala nu i-a mai primit. „Acum ne străduim să găsim o altă sală. Dansul îmi lipseşte şi el mă ajută să fiu în formă”.


ce-i place
• • „Mâncarea preferată a mea sunt ciupercile prăjite şi kfc-urile cu sos de usturoi. Ador să ies în oraş cu prietenii, să ne întâlnim şi să punem împreună la cale mici nebunii. La fel de mult îmi place să dansez”.


ce nu-i place
• • „Urăsc să mă trezească dimineaţa cineva brusc din somn. Nu suport să stau închisă în casă, mă deprimă acest lucru foarte mult, pentru că sunt o fire dinamică căreia îi place foarte mult viaţă şi să aibă cât mai mulţi prieteni”.


Întrebări şi răspunsuri
 
• • Care sunt cele mai importante premii?
L.I.Ţ. : La Festivalul Naţional de teatru de la Cluj, în limba engleză, locul I şi II la categoria ce mai bună actriţă, un premiu special, menţiune cu un pamflet, la Festivalul Naţional de Teatru Marin Sorescu şi la Monolog Cantes, locul IV şi II pe ţară.  


•• Mai ai şi alte pasiuni?
L.I.Ţ. : Da pictura. Cred că m-am născut cu talent în acest domeniu, dar am mers şi la cursuri de mică. Dacă nu o să reuşesc să devin o mare actriţă o să mă îndrept către arhitectură.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite