Raluca Stroescu a murit de foame?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Raportul medico-legal arată că tânăra de doar 31 de ani a decedat din cauza slăbirii accentuate Decesul Ralucăi Stroescu a fost prezentat opiniei publice drept primul caz de moarte din

Raportul medico-legal arată că tânăra de doar 31 de ani a decedat din cauza slăbirii accentuate

Decesul Ralucăi Stroescu a fost prezentat opiniei publice drept primul caz de moarte din cauza muncii în exces. Raportul medico-legal contrazice însă total varianta mult vehiculată.

Moartea Ralucăi, fost manager de audit la Ernst&Young, s-a produs pe fondul slăbirii accentuate, care a dus la tulburarea funcţiei cardiace, reducerea masei musculare şi a ţesutului adipos şi modificări distrofice la nivelul organelor, potrivit raportului medicilor legişti. Unul dintre medicii care au participat la realizarea autopsiei ne-a declarat că moartea Ralucăi a fost cauzată de tulburări de ritm cardiac pe fondul scăderii grave în greutate în lipsa alimentaţiei, care a dus practic la "topirea" substanţelor proteice şi a unor ţesuturi vitale, inclusiv musculare. "Simplu, înseamnă că a murit, în final, din cauza malnutriţiei care a dus la o scădere gravă în greutate. În raportul INML se vorbeşte de caşexie - scădere dramatică în greutate, fata ajungând un schelet ambulant. Se consumă chiar ţesuturile şi muşchii, chiar muşchiul cardiac. Pot fi multe cauze psihologice care pot determina o persoană să nu mai mănânce. Există greva foamei, există persoane care vor să slăbească, manechine de exemplu, şi mor de inaniţie. Pot fi multe motive psihologice care să ducă în final la tulburări metabolice ireversibile. Dacă Raluca nu s-a mai alimentat şi tot timpul vomita, s-a produs o dramă metabolică la un organism epuizat. Fata şi-a <> toate rezervele, înseşi proteinele s-au topit, s-au afectat toate organele interne şi, în final, s-a produs decesul în urma unei tulburări de ritm cardiac, cauzată fie de un efort fizic - care, în cazul ei, putea însemna chiar şi să urce nişte scări în fugă, fie de o răceală, un virus", ne-a declarat legistul.

Tânăra a fost găsită moartă în 22 aprilie. În ultimele săptămâni de viaţă, Raluca ar fi slabit şapte kg, astfel că ajunsese la o greutate de sub 40 kg. Prietenii săi, care au dorit să-şi păstreze anonimatul, au reclamat că tânăra muncea foarte mult, iar şefii săi nu acceptau să lipsească nicio zi.

Colegiul Medicilor continuă ancheta

Cu doar două zile înaintea decesului, şeful serviciului de resurse umane al firmei a dus-o pe Raluca Stroescu la Centrul Medical Unirea - clinică privată cu care Ernst&Young avea încheiat un contract de asistenţă medicală pentru angajaţi, pentru un consult. Colegiul Medicilor Bucureşti a început o anchetă în cazul medicului de la Centrul Medical Unirea care a consultat-o pe Raluca Stroescu, după ce tatăl victimei a depus o plângere împotriva acestuia, pe motiv că a lăsat-o să plece acasă deşi "abia se ţinea pe picioare".

O tragedie exploatată politic

Cu ocazia zilei de 1 Mai, Mircea Geoană a declarat că dedică sărbătoarea Zilei muncii Ralucăi Stroescu. "Este sărbătoarea ta, Raluca!", a spus Geoană. Câteva zile mai târziu, preşedintele PSD şi-a retras declaraţiile. "Dacă i-am lezat cumva pe cei din familie şi am dat senzaţia că am încercat să folosesc politic acest nume, îmi cer scuze. Dar nu poate să nu rămână acest caz ca un simbol şi un reper pentru ceva ce nu este în regulă", a afirmat liderul PSD.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite