Răfuială la PDL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şedinţa conducerii PDL de ieri seară a fost una tensionată, în condiţiile în care democrat-liberalii au discutat despre restructurarea Cabinetului Boc. Surse participante au declarat pentru Adevărul că vicepreşedintele Cezar Preda l-a atacat dur pe ministrul Economiei Adriean Videanu şi a cerut înlocuirea ministrului Finanţelor Sebastian Vlădescu.

Preda l-a tras la răspundere pe Videanu pentru decizia Guvernului de a vinde 10% din acţiunile statului la Petrom, vicele democrat-liberal afirmând că o astfel de decizie va trage în jos partidul. „Nu ştii nimic. Tragi în jos partidul. Dacă tot insişti că o astfel de măsură economică este bună de ce nu renunţi şi tu la o parte din Marmosim”, i-ar fi spus Cezar Preda, potrivit surselor citate.

Contactat de Adevărul, vicepreşedintele PDL a spus că, într-adevăr, a ridicat problema în BPN, solicitându-i lui Videanu să renunţe la ideea de a vinde 10% din acţiunile statului la Petrom. „I-am spus lui Videanu că nu sunt de acord cu această măsură şi că vom plăti electoral”.
Acelaşi Cezar Preda i-a spus premierului Emil Boc că riscă să fie debarcat prin moţiunea de cenzură, în cazul în care nu face remaniere. „I-am spus că dacă nu intră în toamnă cu guvernul restructurat, o să pice la moţiune. Premierul m-a asigurat că ştie ce are de făcut. Nu cunosc planurile sale, dar noi îl vom susţine”, a declarat Preda, pentru Adevărul.

În topul miniştrilor remaniabili se menţine Sebastian Vlădescu, cel care a fost contestat, din nou, ieri seară. „Ministrul Finanţelor a dovedit că nu este în stare să aducă bani la buget. Din mult trâmbiţata reformă nu a reuşit decâţt să vină cu tăieri. Premierul are nevoie de un ministru de finanţe care să aducă încasări”, a comentat Preda.
Majorări de salarii

Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, luni, că liderii partidului au discutat în BPN despre legile din domeniile salarizării publice şi pensiilor, menţionând că pentru 2011 se intenţionează, în funcţie de resurse, să se recupereze cu până la 20% decalajul apărut în salariile bugetarilor. Salariile mai mici de 800 de lei ar putea creşte, anul viitor, cu 20%, iar lefurile mari, de peste 2.500 de lei, ar putea fi indexate cu 1, a declarat ieri şi premierului Emil Boc.

Preşedintele Traian Băsescu a criticat, pe 5 august, la TVR, faptul că unii membri ai Guvernului s-au grăbit să anunţe, "când nici nu se terminaseră ecourile conferinţei de presă" în care FMI a prezentat mesajul de încredere la adresa măsurilor de austeritate din România, creşteri salariale în 2011.
"Nici nu se încheiaseră ecourile conferinţei de presă (a FMI, n.r.) şi deja aveam anunţuri ale membrilor Guvernului cum vor mări salariile în 2011", a spus Băsescu.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite