Rădulescu riscă 25 de ani de puşcărie
0Bărbatul împuşcat în cap de Alexandru Rădulescu a murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe patul de spital, la Floreasca, acolo unde a stat internat două săptămâni. În ultimele
Bărbatul împuşcat în cap de Alexandru Rădulescu a murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe patul de spital, la Floreasca, acolo unde a stat internat două săptămâni. În ultimele zile, Constantin Rădulescu era ţinut în viaţă doar cu ajutorul aparatelor. După intervenţia chirurgicală, bărbatul a făcut meningoencefalită post-traumatică, o infecţie foarte gravă, din cauza alicelor care au introdus germeni patogeni în masa creierului. Meningita a dus la septicemie. Dr. Bogdan Opriţa, purtător de cuvânt la Spitalul Floreasca, a declarat că trupul lui Constantin Rădulescu va putea fi ridicat numai în baza unei ordonanţe emise de procurori, care vor dispune şi expertiza medico-legală a cadavrului. Odată cu decesul tânărului, Alexandru Rădulescu nu mai este acuzat de tentativă de omor, ci de omor calificat, riscând să stea după gratii 25 de ani. Familia victimei va face însă plângere şi împotriva fiului vitreg al lui Alexandru Rădulescu, Bogdan Caba, pentru complicitate şi instigare la omor. Acesta s-ar fi certat iniţial cu Constantin Rădulescu, chemându-l apoi pe tatăl său să intervină pentru că tânărul făcea baie în apa iazului concesionat de preşedintele AFAN.