Radu Timofte dezaproba ideea lui Ion Iliescu privind demilitarizarea serviciilor secrete
0Accesul la informatiile secret de stat si serviciile speciale din Romania sunt in atentia NATO. Ieri, dimineata, la Palatul Cotroceni presedintele Iliescu a avut discutii pe aceste teme cu seful
Accesul la informatiile secret de stat si serviciile speciale din Romania sunt in atentia NATO. Ieri, dimineata, la Palatul Cotroceni presedintele Iliescu a avut discutii pe aceste teme cu seful Oficiului de Securitate al NATO, Wayne Rychak. La intalnire a participat si directorul SRI, Radu Timofte. Oficialul NATO a fost interesat de Oficiul National al Registrului Informatiilor Secret de Stat (ORNISS), organismul care gestioneaza informatiile secrete si in acelasi timp ii verifica pe cei ce au acces la aceste informatii. ORNISS a fost caracterizat de presedintele Iliescu drept o institutie noua, in care mai sunt multe de facut. Cu toate acestea, Rychak s-a aratat multumit de progresele facute de Romania. El a fost incantat si de intentiile de demilitarizare a serviciilor secrete, anuntate si de presedintele Iliescu saptamana trecuta. Directorul SRI, Radu Timofte, desi civil, nu pare partizanul acestei perspective: "Nu inteleg de ce trebuie sa facem demilitarizarea, mai ales ca nu ne-a cerut-o nimeni", spunea el ieri. Surse de la Cotroceni confirma spusele lui Timofte, dar aprecizeaza ca Romania trebuie sa intre si ea in canoanele euro-atlantice. "Acolo, titlul de ofiter de informatii este onorific. Numai in tarile fostului Pact de la Varsovia serviciile speciale au structura militara", afirma sursa citata. Doar serviciul de informatii al armatei va fi ocolit de aceasta noua reforma. De remarcat ca demilitarizarea structurilor informative este un subiect care ii situeaza pentru prima data, in 13 ani, pe pozitii diferite pe presedintele Iliescu si Radu Timofte.