Putin a propus Arabiei Saudite ajutor în domeniul nuclear

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vladimir Putin a propus Arabiei Saudite o cooperare în domeniul nuclear şi s-a angajat să consolideze relaţiile Moscovei cu lumea islamică, cu ocazia primei sale vizite în această ţară

Vladimir Putin a propus Arabiei Saudite o cooperare în domeniul nuclear şi s-a angajat să consolideze relaţiile Moscovei cu lumea islamică, cu ocazia primei sale vizite în această ţară aliată a SUA, relatează AFP.

Putin a vorbit despre "dezvoltarea energiei atomice" ca despre unul din vectorii potenţiali ai cooperării dintre Moscova şi Ryad. Propunerea sa, făcută în a doua zi a unui turneu efectuat în Orientul Mijlociu, cu scopul de a întări relaţiile Moscovei cu trei ţări aliate Washingtonului (Arabia Saudită, Qatar şi Iordania), survine la două luni după anunţul dat de şase monarhii petroliere din Golf privitor la dorinţa lor de a dezvolta tehnologie nucleară în scopuri civile. Rusia construieşte la ora actuală un reactor nuclear în Iran, pe fondul controversei dintre Teheran şi Washington, care bănuieşte Republica Islamică de intenţia de a se dota cu arma nucleară. Rusia este hotărâtă să întărească cooperarea cu lumea islamică, a afirmat Putin, în faţa unui forum al oamenilor de afaceri ruşi şi saudiţi. Regele Abdallah l-a salutat pe liderul de la Kremlin ca pe "un om al păcii" şi al "justiţiei", confirmând apropierea dintre cele două ţări, principalele producătoare de petrol din lume. Adresându-se oamenilor de afaceri, Putin a afirmat că Rusia este o ţară multietnică şi multiculturală, în care creştinii şi musulmanii coexistă paşnic, şi că are o lungă experienţă în materie de promovare a cooperării între diferite etnii şi religii. Nu a făcut însă nicio menţiune privitoare la campania militară rusă în Cecenia sau la miile de rebeli musulmani care au fost ucişi, comentează France Presse.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite