Puştii stresaţi ajung la psihiatrie

dezamăgit-o pe fetiţă cu ceva. Puiul de om explică, în codul desenelor, ce suferinţe îl macină şi ce coşmaruri îl urmăresc. Desenele "vorbesc" despre traumele ascunse pe care copilul nu

dezamăgit-o pe fetiţă cu ceva. Puiul de om explică, în codul desenelor, ce suferinţe îl macină şi ce coşmaruri îl urmăresc. Desenele "vorbesc" despre traumele ascunse pe care copilul nu vrea sau nu poate să discute cu nimeni. Odată internaţi, pe lângă medicamente, copii şi adolescenţii fac psihoterapie prin desen, modelaj, puzzle, pictură, ghicitori, audiţii de poveşti. Sunt îndemnaţi apoi să scrie pe o foaie de hârtie trei "dorinţe" şi trei "supărări". O fetiţă de 5 ani, care abia a învăţat literele alfabetului la grădiniţă, a notat la "dorinţe" că vrea o casă de păpuşi, să meargă la grădiniţă şi la mare, iar la capitolul "supărări" ea notează că nu i-a plăcut când "tati" a trimis-o în dormitor, când lumea nu face ce vrea ea şi atunci când greşeşte şi când pierde.
Fetele sunt mai fragile decât băieţii
Câteva mămici triste, care îşi ţin copiii de mânuţă, aşteaptă să intre la "doamna doctor". Copiii s-au închis în sine, nu vor să comunice cu ceilalţi, le e frică de oricine şi orice. Majoritatea suferă de stres posttraumatic. "Inundaţiile, incendiile, mutarea dintr-o locuinţă în alta, din oraş sau plecarea definitivă din ţară, divorţul părinţilor, moartea unuia dintre ei, abuzul sexual, fizic, înseamnă pentru copil stres posttraumatic, ne spune conf. dr. Iuliana Dobrescu, şefa secţiei V psihiatrie. Toate acestea lasă urmări îngrozitoare în personalitatea copilului. Invitată fiind la un congres de psihiatrie din Toronto, am fost trist impresionată de scanările pe creierul unor copii abuzaţi. Aveau leziuni ireversibile! Gândiţi-vă numai ce s-a întâmplat la noi în vara aceasta, la inundaţii. Copiii au asistat cu groază la năvala apelor şi la ruinarea caselor, apoi au tremurat de frig şi foame în corturi. Câţi dintre ei nu au rămas cu traume pe viaţă?" Tulburări de comportament au şi copiii celor care pleacă să muncească în străinătate. Rămaşi singuri cu bunicii sau cu alte rude, ei se simt părăsiţi, emoţionalitatea li se modifică, încep să aibă rezultate slabe la învăţătură, devin irascibili sau stau retraşi.
Copii care au văzut moartea
Cristi avea nouă ani când a asistat la o ceartă între părinţi, în urma căreia tatăl îi ucide mama. Băiatul rămâne în grija bunicilor, iar criminalul este arestat. Chiar dacă a fost şocat de cele văzute şi trăite, Cristi a început să aibă tulburări de comportament mult mai târziu, când împlinise 17 ani. Fiind într-o stare gravă, bunicii l-au internat în spital. Băiatul n-a putut povesti ce necazuri îl frământă, dar după terapie şi-a deschis puţin sufletul. Apoi a desenat chiar scena crimei, aşa cum a rămas întipărită în mintea băiatului.
O altă adolescentă, Clara, a trăit şi ea drama pierderii mamei, aceasta fiind omorâtă în bătaie tot de soţ. Numai că, în cazul acesta, copila nu a asistat la crimă, ci doar a auzit de la alţii cum s-a întâmplat nenorocirea. De câteva luni de zile, fata a dezvoltat o boală de tip psihotic. Ea se simte vinovată pentru că îl iubeşte pe ucigaşul mamei ei, dar îl şi urăşte pentru ce a făcut. Acelaşi lucru se întâmplă în sufletele copiilor abuzaţi sexual sau ai căror părinţi au divorţat. Foarte târziu vor conştientiza aceste traume. Deocamdată, cazurile în care copiii comit la rândul lor crime sunt puţine în România. "Ultimul pacient pe care l-am avut a fost băiatul de 13 ani care şi-a ucis sora de 9 ani, continuă conf. Dobrescu. Era slăbuţ, nu ştiu de unde a avut atâta forţă să înfigă de 9 ori cuţitul în sora lui, prin plapumă! A explicat că a văzut un film, s-a trezit din somn şi a înjunghiat-o pe fetiţă. Aceşti copii au o perturbare de personalitate îngrozitor de mare."
Pedeapsa care îmbolnăveşte
Măriuţa are şase ani. E doar cu două degete mai înaltă ca păpuşa ei, blondă şi mare. Când a venit la spital, copila plângea foarte des, nu mânca, avea insomnii, se izolase şi refuza să vorbească. Mama ei era disperată. După ce au consultat-o şi s-au împrietenit cu ea, medicii au aflat că fetiţa a fost închisă de tatăl ei, noaptea, pe balcon, pentru că nu era cuminte. Măriuţa s-a speriat foarte tare şi de atunci nu a mai scos un sunet. După terapia făcută cu ajutorul specialiştilor din spital, puştoaica şi-a revenit şi a început să vorbească. Dacă la început era supărată şi picta figuri triste şi ciudate, la plecare, ea le-a oferit medicilor o surpriză: a desenat o fetiţă care vorbea şi râdea cu gura până la urechi. Personajul era chiar ea. Vlăduţ are patru ani şi până acum câteva luni era o dulceaţă de copil: inteligent, ager, vesel, pus pe năzbâtii. Însă, de când a murit bunica lui, pe care o iubea foarte mult, nu-şi mai găseşte locul, e trist, apatic, palid, plânge. Mai mult, îşi smulge părul din cap atunci când e singur. La ceafă nu mai are nici un fir. Poate că puştiul se simte vinovat de moartea bunicii, aşa că se pedepseşte singur, provocându-şi durere, poate a văzut la cineva aceste gesturi disperate, iar el doar le repetă mecanic. Medicii încă nu ştiu ce se ascunde în sufletul băieţelului, dar cu siguranţă vor afla şi, atunci când se va face bine, Vlăduţ va reuşi să deseneze chipul drag al bunicii citind la gura sobei poveşti cu zâne ca altă dată. Şi nu va mai plânge niciodată, pentru că va şti sigur că, de acolo, de Sus, buni îl apără şi îl iubeşte...
Stresul posttraumatic se vede şi la locul de joacă
Simptomele stresului posttraumatic apar în primele trei luni de la traumă. Copilul simte o frică intensă, este agitat, trist, îşi schimbă total comportamentul. Frecvent, persoana are amintiri ale dramei trăite ori vise în cursul cărora întâmplarea se repetă.
Copiii care au asistat la un incendiu sunt îngroziţi atunci când văd chiar şi flacăra de la aragaz. Medicii spun că stresul posttraumatic este asociat cu un risc crescut de tulburare depresivă majoră, panică, tulburare obsesiv-compulsivă, anxietate generalizată, fobie socială.
La copii mici, visele se schimbă în coşmaruri cu monştri. Micuţii se exprimă adesea printr-un joc care "povesteşte" drama suferită. De exemplu, un copil care a fost implicat într-un accident auto reconstituie în mod repetat distrugerea maşinii, cu automobile de jucărie.
La fel se poate întâmpla şi cu martorul la certurile şi bătăile părinţilor. Obsesiv, el îşi va distruge jucăriile, în special păpuşile, punându-le să se bată.

Din 1996, la Spitalul Alexandru Obregia, din Bucureşti, specialiştii secţiei de Psihiatria Copilului au început să se ocupe de investigarea complicatului univers mental al celor mici. Numai în această unitate sunt internaţi în jur de 2000 de pacienţi într-un an. Alţi copii sunt trataţi în clinici particulare, pentru a nu fi luaţi în evidenţă psihiatrică, ştiindu-se că o asemenea "piesă" atârnă greu în dosarul medical al tânărului. Conform Asociaţiei Americane de Psihiatrie, 8 la sută din populaţie suferă de stres posttraumatic.