"Pulp Fiction" şi un twist memorabil

Încep prin a spune că "Pulp Fiction" (1994) este un film care pentru nimic în lume nu trebuie ratat, nici măcar de cei care l-au mai văzut. Ei pot încerca să descopere ce e până la urmă în

Încep prin a spune că "Pulp Fiction" (1994) este un film care pentru nimic în lume nu trebuie ratat, nici măcar de cei care l-au mai văzut. Ei pot încerca să descopere ce e până la urmă în misterioasa valiză recuperată de Travolta şi Jackson. Un artificiu scenaricesc sau nici mai mult, nici mai puţin decât dezlegarea filmului?!
Cei care au văzut deja "Pulp Fiction" pot gusta din plăcerea sadică de a vâna mici greşeli tehnice, cum este următoarea: Samuel L. Jackson şi Travolta, proaspăt întors din Amsterdam, stau de vorbă în maşină despre hamburgherii din Europa. În momentul când trec pe lângă o vitrină, în reflexie se zăreşte pentru o clipă maşina operator pe care este plantată maşina de joc.
Avem de-a face cu un mariaj savuros între film noir şi poveste cu gangsteri, o acumulare de adrenalină născută din desfăşurarea nonlineară şi în permanenţă surprinzătoare a acţiunii. Intriga, patru poveşti care se completează contextual şi cronologic, sprijină construcţia unui adevărat film de actori. Astfel, Tarantino reuşeşte să facă un film de acţiune ale cărui dialoguri au devenit citate. Personajele sunt bine definite: o seducătoare cocainomană (actriţa fetiş a lui Tarantino, Uma Thurman), soţul ei, un cap mafiot care are un cod de bare tatuat pe ceafa cam lată (Ving Rhames), un mafiot habotnic (Samuel L. Jackson) plus partenerul lui la rele (John Travolta), un cuplu de hoţomani isterici şi nenorocoşi plus duiosul cuplu Bruce Willis - Maria de Medeiros. Filmul a fost interzis copiilor sub 17 ani în America şi este punctat de acea violenţă virată către ironie pe care o regăsim în Kill Bill mai târziu (2003-2004). Ajungem însă să nu mai sancţionăm personajele, criminali cu sânge rece, ci să jubilăm în faţa replicilor explozive, inspirate din filmele cu gangsteri - pasiunea comună a celor doi scenarişti, Tarantino şi Roger Avary. Cei doi şi-au făcut ucenicia nu pe platou, ci într-un provincial magazin de închirieri casete video.
Construcţia intrigii se bazează pe implicarea personajelor în situaţii de criză pe care ei reuşesc să le încurce şi mai tare ca la început. Cam aşa ajung Marcellus, bossul mafiot, şi Butch (Bruce Willis) într-un beci sordid, prizonieri ai unor maniaci sexual.
Noi, spectatorii, ne lăsăm conduşi precum Alice în ţara Minunilor pe urmele iepurelui ei, în decoruri fanteziste: un restaurant în care mesele sunt înlocuite de maşini de epocă, iar picolii de dubluri de Marylin Monroe şi Mamie van Doren. Aici are loc poate cea mai faimoasă scenă de dans din istoria cinematografiei: un Travolta ceva mai greoi faţă de Grease şi o Thurman în picioarele goale alunecă graţios pe acordurile unui twist dezlănţuit. După această scenă clasică, capriciosul Tarantino ne ţintuieşte cu un detaliu al unei seringi care se înfige cu sete în pieptul proaspetei dansatoare.
"Pulp Fiction" rămâne un film al extremelor, în care ironia din subtext domină mereu acţiunea.