"Puicutele lui Blair" denunta imoralitatea la nivel inalt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Parlamentari care isi insala sotiile, ministri gasiti beti la WC - cazuri dezvaluite de o membra a Camerei Comunelor * Fostul ministru Claire Short acuza secretarul general al guvernului ca incearca sa-i puna pumnul in gura in afacerea ascultarii telefoanelor ONU

"Am ajuns cu masina intr-un loc izolat. Era noapte tarziu - in jur, tipenie de om. A oprit motorul si apoi, fara sa spuna un cuvant, s-a repezit la mine si a dat sa ma sarute. Ingrozita, am sarit afara din masina si m-am intors acasa pe jos. De atunci nu i-am mai adresat cuvantul. Chiar si daca fac parte din Parlament, femeile sunt vulnerabile". Cuvintele, reproduse de saptamanalul britanic Mail on Sunday, apartin deputatei laburiste Jane Griffiths, considerata, la un moment dat, unul dintre starurile feminine in ascensiune ale partidului de guvernamant, exponenta stralucita a asa-numitelor "Puicute ale lui Blair" (Blair babes), generatia deputatelor intrate masiv in Camera Comunelor dupa alegerile din 1997. Ea afirma ca cel ce a incercat sa o agreseze sexual era unul dintre colegii sai deputati, membru al Partidului Laburist. Mama a doi copii, d-na Griffiths sustine ca, in loc de a se incurca cu propriile secretare, cum se petreceau lucrurile pana acum, parlamentarii laburisti prefera sa se lanseze in aventuri cu colegele din Camera Comunelor. Mai mult, declara ca, personal, are cunostinta de cazurile a doi ministri importanti care isi insala sotiile cu deputate laburiste. "Asemenea oameni duc o viata scandaloasa. Altii se imbata crita in barurile din Camera Comunelor. Am vazut ministri abia tinandu-se pe picioare, de beti ce erau", mai afirma parlamentara laburista, care ar fi fost martora la un incident in cursul caruia un ministru ar fi fost gasit beat mort la WC, de unde anevoie a putut fi scos. Deputata si-a varsat naduful dupa ce a aflat ca nu va mai fi desemnata sa reprezinte circumscriptia ei la viitoarea consultare electorala, fiindu-i preferat un coleg, Tony Page, asupra caruia planeaza acuzatii de comportare indecenta in WC-urile publice. Daca premierul Tony Blair nu va pune capat imoralitatii din randurile propriului partid, acest lucru ar putea avea consecinte fatale la viitoarele alegeri, a conchis Jane Griffiths. Conform cotidianului Daily Express, Blair ar fi, pur si simplu, furios fata de iesirea intempestiva a unei colaboratoare care i-a dovedit pana acum o loialitate desavarsita. Premierul are motive sa fie profund suparat si pe o alta fosta "puicuta", ex-ministrul dezvoltarii internationale, Claire Short, care a denuntat, la randul ei, incercarile de a i se pune pumnul in gura de catre secretarul cabinetului britanic, Andrew Turnbull, in legatura cu scandalul punerii sub ascultare a telefoanelor lui Kofi Annan si ale altor oficialitati ale ONU. Scandalul a fost declansat de o functionara a agentiei guvernamentale de comunicatii, Katharine Gun, asimilabila grupului "puicutelor", care a dezvaluit presei o solicitare in acest sens adresata autoritatilor britanice de catre serviciile secrete americane, iar Clare Short a cerut guvernului sa-si asume raspunderea in aceasta afacere. Guvernul Blair se gaseste din nou in fata unei crize - comenteaza saptamanalul Observer.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite