VIDEO Prunariu, şef peste astronauţii din toată lumea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dumitru Prunariu, preşedintele Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului
Dumitru Prunariu, preşedintele Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului

Singurul român care a ieşit în spaţiu, Dumitru Prunariu, a devenit preşedinte al Association of Space Explorers (ASE, Asociaţia Exploratorilor Spaţiului), din care fac parte 350 de astronauţi şi cosmonauţi, reprezentanţi ai 37 de ţări.

Mandatul de preşedinte al Asociaţiei este de trei ani, iar Prunariu a fost, până la congresul de săptămâna trecută, şeful filialei europene a organizaţiei. Organizaţia se ocupă, între altele, cu studiul siguranţei zborurilor cosmice, sau al obiectelor cosmice care se apropie de Pământ, precum asteroizii sau meteoriţii care se pot ciocni de planetă. Un astfel de studiu a devenit între timp document de lucru al ONU, care urmează să ia decizii  privind eventuala extindere a unor arii de cercetare.

Aceeaşi asociaţie, care se întruneşte o dată pe an în aşa-numite Congrese Planetare, şi-a asumat şi popularizarea misiunilor spaţiale printre tineri. Dumitru Prunariu spune că în marginea acestor congrese au loc tot felul de întâlniri cu tinerii pasionaţi, iar în urma discuţiilor că o bună parte dintre cei care urmăresc prezentările se reorientează în pregătirea lor către profesorii care au legătură cu zborul ori cu explorarea spaţiului cosmic.

Între timp, la Bucureşti se desfăşoară în aceste zile cea de-a 59-a Conferinţă Internaţională de Medicină Aeronautică şi Spaţială. Dumitru Prunariu este unul dintre cei mai importanţi conferenţiari, iar Institutul Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială este organizatorul român. Acest institut este responsabil, de la crearea lui, în anii '70, pentru expertizarea medicală a piloţilor români, iar din 1977 până în 1981 a creat şi a pus la punct experimentele medicale puse în aplicare în timpul expediţiei spaţiale din care a făcut parte şi cosmonautul român.  

image
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite