Protestele sticlarilor iau amploare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alţi trei grevişti ai foamei de la Somvetra Gherla au fost internaţi în spital, în timp ce şapte muncitori continuă protestul. "Le-au făcut un control şi au constatat că sunt foarte

Alţi trei grevişti ai foamei de la Somvetra Gherla au fost internaţi în spital, în timp ce şapte muncitori continuă protestul. "Le-au făcut un control şi au constatat că sunt foarte slăbiţi. Nu ştiu cum mai rezistă cei şapte care au mai rămas, că nici ei nu se simt bine", a afirmat liderul sindicatului de la Somvetra, Tiberiu Benţa. Potrivit acestuia, la Somvetra Gherla a avut loc o întâlnire a greviştilor foamei cu administratorul special numit de AVAS, Vlad Vasile Bărbos, dar discuţiile nu s-au soldat cu niciun rezultat. Luni, alţi doi dintre greviştii foamei de la Somvetra Gherla au fost internaţi în spital, deoarece medicii au constatat în urma unui control că au tensiunea mărită. Greva foamei a fost declanşată vineri de 15 angajaţi ai Somvetra Gherla, care au spus că nu mai au încredere în promisiunile autorităţilor că se va rezolva favorabil situaţia societăţii. Tot ieri, câteva zeci de sticlari de la SC Glassrom SA din Berca, judeţul Buzău, au protestat în Bucureşti în faţa sediului central al firmei lor. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi că nu vor primi tichetele de masă pentru luna ianuarie, care în unele cazuri reprezintă 40% din salariu. Ei s-au mai plâns de diminuarea veniturilor de la an la an prin reducerea concediului de odihnă, mărirea programului de lucru şi scăderea tarifelor. Protestatarii nu au fost primiţi de reprezentanţii firmei. "Vom continua protestele", susţine Dan Mitrea, liderul sindical al sticlarilor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite