Prostituatele romance, trase pe dreapta de politistii francezi pe ruta Lyon - Caras-Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ancheta a inceput pe trotuarele din Lyon (Franta), iar un an mai tarziu a ajuns in capatul tarii, intr-un sat din judetul Caras-Severin, scrie ziarul parizian "Le Monde". O retea romana de proxenetism

Ancheta a inceput pe trotuarele din Lyon (Franta), iar un an mai tarziu a ajuns in capatul tarii, intr-un sat din judetul Caras-Severin, scrie ziarul parizian "Le Monde". O retea romana de proxenetism a fost anihilata in intregime, pana la baza ei, intr-unul din primele dosare deschise de un organism interregional specializat din Lyon (JIRS). Noua membri prezumtivi ai retelei, intre care trei femei, sunt in detentie, ei fiind acuzati de "proxenetism agravat". Ancheta a debutat in decembrie 2004 cand, dupa luni intregi de supravegheri si filaje nocturne, politistii de la brigada de moravuri a sigurantei departamentale Rhone au descalcit itele unei organizatii bine rodate. Circa 30 de femei, cu varste intre 18 si 25 de ani, practicau prostitutia zi si noapte. In zori, reveneau la caravane ori hoteluri, protejate de "pesti". Sub protectia legii, mai multe tinere au povestit cum au cazut in cursa intinsa. Proxenetii se prezentau drept comercianti pe langa familiile lor, in satele de bastina, promitandu-le slujbe bine platite si dand adesea zeci de euro drept gaj ori plati in avans. "Au venit trei si au propus sa mergem la cules de fructe in Spania. Mama a avut indoieli si a cerut o hartie semnata. Nu mi-as fi imaginat niciodata urmarea", povesteste Mihaela (al carei prenume i s-a schimbat), 20 ani, victima a retelei. "Pe drum am simtit ca ceva nu merge, directia nu era spre Spania. Mi-au zis: "Mergem in Franta, nimeni nu stie unde esti"". Dupa trei zile de calatorie in camioneta, via Ungaria si Austria, ea a fost fortata sa se prostitueze chiar din seara sosirii. "Pestii" le confiscau documentele, se manifestau foarte violent, amenintau cu represalii familiile recalcitrantelor. Tinerele au fost batute, adesea violate, constranse sa prezinte prezervativele la verificat in fiecare noapte, spre a vedea daca au avut activitate. Reteaua ajungea in taberele de refugiati. "Nu voi uita niciodata cum fac din tine un caine. Nu stiu daca, intr-o zi, ma voi putea intoarce acasa. Mi-ar fi groaza sa-mi privesc mama in ochi", continua aceeasi Mihaela, a carei mama traieste cu 100 de euro pe luna si creste cinci copii. Dupa un val de arestari la Lyon, patru anchetatori si doi judecatori de la JIRS au facut investigatii in Romania, in stransa colaborare cu justitia locala. In Romania au gasit alte victime. "O tanara a inceput sa planga cand ne-a vazut. Nu se gandea ca ancheta va ajunge asa departe", marturiseste un politist. Deplasarea a dus la confirmarea celor spuse de tinere. Frati si veri dintr-un clan de tigani din Romania recrutau pe o raza de 300 de km in jurul fiefurilor, adesea reperand familii aflate in dificultate. Fiecare fata ajunsa in Franta, pentru diferite sejururi, aducea in medie 10.000 de euro pe luna. Banii erau dusi imediat in Romania datorita numeroaselor curse. Politistii au gasit casa principalilor proxeneti descrisa de martori. O vila alba de 25 de camere, cu doua etaje si turnuri, a crescut ca o ciuperca intr-un sat cu ulite de pamant. Ea a fost construita cu castigurile obtinute pe trotuarele din Lyon, drept care a fost confiscata.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite