"Propun un card de cetăţean al Europei"

Alain Lamasoure, europarlamentar francez, consilier al preşedintelui Nicolas Sarkozy pentru pregătirea preşedinţiei franceze a Uniunii Europene De ce a căzut, de fapt, Tratatul de la Lisabona

Alain Lamasoure, europarlamentar francez, consilier al preşedintelui Nicolas Sarkozy pentru pregătirea preşedinţiei franceze a Uniunii Europene

De ce a căzut, de fapt, Tratatul de la Lisabona la referendumul din Irlanda? Cât a contat opinia irlandezilor faţă de proiectul construcţiei politice europene şi cât situaţia politică din insula afectată puternic de criza financiară?

Dar este Europa la ora actuală suficient de aproape de problemele de zi cu zi ale cetăţenilor ei? Alain Lamasoure, eurodeputat francez şi consilier al lui Nicolas Sarkozy pentru pregătirea preşedinţiei franceze a UE, consideră că Europa întreprinderilor a luat-o înaintea Europei oamenilor.

Şi, pentru a reduce acest decalaj, vine cu o propunere revoluţionară: înfiinţarea celei de a 28-a cetăţenii, cea europeană. Alain Lamasoure expune pentru "Adevărul" viziunea sa legată de viitorul construcţiei europene.

Alain Lamasoure, 64 de ani, este unul dintre oamenii politici francezi cei mai implicaţi în construcţia europeană. Este secretar naţional pentru afaceri europene al UMP (formaţiunea lui Nicolas Sarkozy) şi europarlamentar (grupul PPE).

În 2002-2003, a făcut parte din Convenţia Europeană, organismul care a redactat primul proiect al Constituţiei Europene, respins la referendumurile din Franţa şi Olanda, în 2005. Este Cavaler al Legiunii de Onoare. În ianuarie 2008, preşedintele Sarkozy i-a solicitat o listă de propuneri concrete pentru a adapta dreptul european la nevoile vieţii de zi cu zi a cetăţenilor.

Lamassoure a propus crearea unui carnet de cetăţean european. Cum armonizarea celor 27 de sisteme legislative ar fi extrem de dificilă, Lamassoure este de părere că UE trebuie să creeze un sistem legal european paralel, numit "al 28-lea regim", pentru care cetăţenii pot opta în detrimentul sistemului legislativ naţional.

Adevărul: În 2005, proiectul Constituţiei Europene a fost respins în Franţa şi Olanda. Acum, irlandezii au respins Tratatul de la Lisabona. De ce resping cetăţenii europeni proiectele europene?

Alain Lamasoure: Eu nu aş spune că europenii resping astfel de proiecte. Avem experienţe totuşi diferite în aceste ţări. Plus că au fost şi referendumuri de succes pe aceeaşi temă - în Spania, care este o ţară mare, sau în Luxemburg.

Şi totuşi nu putem face abstracţie de cele trei referendumuri…

Eu cred că referendumul nu este o modalitate tocmai bună pentru a aproba un tratat.

De ce?

Pentru că poate fi deturnat de cei care îl organizează şi care vor să-l folosească pe post de plebiscit, obţinând un DA masiv care să demonstreze adeziunea populaţiei la adresa lor. Şi avem nenumărate exemple de regimuri care recurg la astfel de referendumuri, cum ar fi Chavez în Venezuela sau Mugabe în Zimbawe.

Dar au fost organizate referendumuri şi în ţări democratice. Desigur, de exemplu în timpul generalului De Gaulle, dar este clar că şi atunci au avut valoare de plebiscit. Dar Charles de Gaulle are meritul de a fi jucat până la capăt acest joc democratic şi a demisionat atunci când a pierdut un referendum.

În 1969, generalul De Gaulle a pierdut un referendum care viza descentralizarea administrativă în Franţa. A demisionat imediat şi nimeni nu a spus că francezii refuză descentralizarea. Toţi au spus că francezii l-au răsturnat pe generalul De Gaulle. În 2005, preşedintele Chirac a făcut un referendum.

A pierdut, dar a rămas la putere. Şi s-a spus: francezii refuză Constituţia Europeană, sunt împotriva Europei. Dacă preşedintele Chirac ar fi făcut precum generalul De Gaulle şi ar fi demisionat imediat, toate comentariile ar fi fost: francezii l-au debarcat pe Chirac.

Desigur, tratatul tot ar fi fost blocat, dar ne-am fi putut gândi la o nouă încercare de a-l adopta. Oricum, nu s-ar fi putut vorbi atunci de un eşec al Europei. Un referendum poate fi deturnat şi de opoziţia din acel moment, pentru propriile interese, făcând ca populaţia să-şi exprime nemulţumirea faţă de cu totul alte subiecte.

Ceea ce s-a întâmplat în mai 2005 a fost expresia nemulţumirii populaţiei faţă de cel care pusese întrebarea şi care era extrem de nepopular. Nu a fost vorba în primul rând despre nemulţumiri legate de Uniunea Europeană. La fel, în Irlanda. Potrivit sondajelor efectuate la ieşirea de la urne, 80 la sută din alegători au afirmat că Irlanda trebuie să rămână în avangarda construcţiei europene.

Şi totuşi au votat NU. Cum vă explicaţi?

Este datoria liderilor irlandezi să analizeze acest lucru. Pentru că nouă sondajele ne mai arată şi altceva: că 80 la sută din cei care au spus NU au făcut-o pentru că nu au înţeles textul Tratatului de la Lisabona. Deci au recunoscut că referendumul nu a fost bine adaptat unui asemenea text de tratat, destul de complicat.

Pe de altă parte, Irlanda a cunoscut o creştere economică impresionantă graţie Uniunii Europene - era cea mai săracă ţară, la nivelul Albaniei de azi, şi acum este printre cele mai bogate. Dar această ţară a fost în ultimele luni cea mai afectată de criza financiară internaţională şi şomajul a crescut rapid.

Apoi, referendumul a intervenit după o gravă criză politică, soldată cu demisia, în condiţii jenante, a premierului Bertie Ahern, care a fost la originea miracolului economic irlandez. Deci trebuie să fim foarte prudenţi atunci când facem analiza unor referendumuri.

E clar că problemele interne dintr-o ţară joacă un rol important în stabilirea rezultatului. Iar paradoxul este că Tratatul de la Lisabona răspunde nemulţumirilor cetăţenilor faţă de funcţionarea actuală a instituţiilor europene. A-l respinge te pune în situaţia bolnavului care refuză tratamentul medicului doar pentru a se putea plânge mai departe de boala sa.

Eu cred că referendumul nu este o modalitate tocmai bună pentru a aproba un tratat
Alain Lamasoure,
europarlamentar

În 1969, generalul De Gaulle a pierdut un referendum care viza descentralizarea administrativă în Franţa
Alain Lamasoure,
europarlamentar

Sertarul cu amintiric

Alain Lamasoure a fost unul dintre principalii susţinători politici ai lui Nicolas Sarkozy în timpul campaniei prezidenţiale din 2007. Iată-l aici, alături de actualul şef al statului francez, şi de filosoful şi scriitorul Andre Glucksmann, la rândul său susţinător declarat al lui Sarkozy în campania electorală.

Fotografia a fost realizată pe 7 martie 2007, la o reuniune a UMP, formaţiunea care l-a propulsat pe Nicolas Sarkozy în funcţia de preşedinte al Republicii Franceze.

"Europenii trebuie să se simtă acasă oriunde în Europa"

Preşedintele Sarkozy v-a solicitat, la începutul acestui an, în pregătirea preşedinţiei franceze, un proiect pentru a apropia cetăţenii de problematica europeană. Rezultatul referendumului irlandez v-a încurcat planurile?
În niciun caz. Rămâne în continuare convingerea, a mea ca şi a preşedintelui Sarkozy, că Europa întreprinderilor a luat-o cumva înaintea Europei cetăţenilor.

Europa a început ca o piaţă comună şi au fost emise multe legi care priveau întreprinderile, schimburile, relaţiile de muncă. Şi acesta a fost un succes, măcar dacă ne gândim la explozia comerţului exterior, a schimburilor comerciale.

Dar şi cetăţenii circulă - ca studenţi, ca oameni de afaceri, pentru a lucra sau pur şi simplu pentru a-şi stabili o a doua reşedinţă, cum este cazul celor care pleacă să-şi petreacă anii de pensie din regiunile nordice în cele mediteraneene. Şi în aceste locuri, în care oamenii se mişcă, se întâmplă să se căsătorească, să aibă copii. Sunt deja multe familii bi sau multinaţionale.

Iar subiectul acesta a fost destul de prost reglementat în legislaţia europeană. Şi aşa cum întreprinderile beneficiază de acest mare spaţiu economic continental, trebuie ca şi cetăţenii să beneficieze de acest mare spaţiu de locuire. Ca fiecare cetăţean să se simtă la el acasă oriunde în Europa.

Dumneavoastră propuneţi a "28-a cetăţenie", cea europeană. Asta îi va face pe locuitori să se simtă, aşa cum spuneţi, peste tot în Europa acasă?

În orice caz, le va face viaţa mai simplă. Eu propun un card de identitate european, recunoscut în fiecare stat membru. Şi pentru fiecare tip de contract pe care un cetăţean se gândeşte să-l încheie atunci când se mişcă în Europa - fie că e vorba de un contract de muncă sau de căsătorie - să poată alege între legea naţională şi cea europeană.

Pare o idee revoluţionară.

Nu chiar. Ea se poate aplica în legătură cu întreprinderile. Marile întreprinderi pot opta pentru un statut de societate anonimă europeană sau de companie franceză, spaniolă, germană şi aşa mai departe. Suntem în curs de a realiza acest lucru şi pentru micile întreprinderi, dar şi pentru fundaţii. În materie de colectivităţi locale am creat, de asemenea, un statut opţional care poate aduna comunităţi locale din diferite ţări.

De exemplu, suntem aici la Strasbourg, în centrul unei aglomerări aflate între două ţări, Franţa şi Germania. Ne putem deci imagina că va alege ca, împreună cu oraşul german Kehl, de pe partea cealaltă a Rinului, să formeze un grup european de cooperare teritorială. Şi pentru căsătoria dintre două persoane ar putea fi la fel.

Dar credeţi că statele membre vor accepta?

Dacă toate cele 27 acceptă, e foarte bine. Şi dacă 20 acceptă va fi un mare progres. Important este să avem o masă critică a ţărilor celor mai populate pentru a putea transforma această propunere în lege. Dacă, de exemplu, Franţa, Germania, Spania şi, de ce nu, Romania, vor fi de accord, este deja un început foarte bun.

Europa întreprinderilor a luat-o cumva înaintea Europei cetăţenilor
Alain Lamasoure,
europarlamentar

Actualii lideri europeni n-au fost aleşi să conducă Uniunea

Este posibil ca Irlanda să fie într-un fel sancţionată, după respingerea referendumului - de exemplu- prin a primi mai puţini bani de la Bruxelles?

Juridic, ar fi posibil. Politic însă, va fi dificil. Şi mai ales noi, francezii, nu suntem deloc în situaţia de a propune sancţiuni. Trebuie să-i convingem. Preşedintele Sarkozy a ales, în mod curajos, să meargă personal în Irlanda pentru a asculta punctul de vedere al liderilor irlandezi. Aşa că este bine să aşteptăm ca guvernul irlandez să vină în luna octombrie şi să ne spună ce crede că putem face.

Aşadar, lăsaţi o perioadă de reflecţie…

Avem nevoie de aceasta. După NU-ul francez din 2005 a fost la fel. Este ca după un cutremur. Ai nevoie de ceva timp pentru a evalua situaţia. Abia după aceea urmează reconstrucţia. În orice caz, cred că trebuie să avem un document înainte de alegerile europene din 2009.

Are nevoie Europa de o nouă generaţie de părinţi fondatori, precum cei de acum 50 de ani, care să răspundă provocărilor de tip nou, de după Războiul Rece, legate de globalizare?

Nu. Europa trebuie să iasă din perioada pionierilor şi să intre în cea a gestionarilor. Sau, dacă vreţi, să treacă dintr-o perioadă de poezie într-una de proză. A fost o perioadă romantică, de început, de construcţie, o perioadă a ideilor şi a marilor vizionari care au ieşit din perioada de război cu această idee istorică şi profetică de a reconcilia popoarele - un vis formidabil.

Acum este nevoie de crearea de instituţii care să le permită cetăţenilor europeni să se guverneze aşa cum o fac acum în ţările lor. Şi acesta este Tratatul de la Lisabona. Deci, Europa nu are azi nevoie de fondatori, ci de adevăraţi conducători politici. Nu uitaţi că Europa este prezidată astăzi de Consiliul European, alcătuit din şefi de state sau de guverne aleşi de propriile lor popoare şi care se rotesc la preşedinţia Europei.

Fiecare dintre aceste personalităţi are, desigur, legitimitate democratică, dar nu pentru a conduce Europa! Ci mai degrabă pentru a apăra interesele ţărilor lor în Europa. Şi ei vor da socoteală în felul în care au apărat aceste interese în Europa şi în întreaga lume. Eventual, împotriva partenerilor europeni.

Odată cu adoptatrea Tratatului de la Lisabona, Europa s-ar conduce ea însăşi. Preşedintele şi Comisia vor fi desemnaţi de către Parlamentul European, ales de cetăţeni - la fel ca în orice ţară. Şi asta va schimba totul.

"Marii reformatori devin impopulari"

Reforme şi popularitate politică. "Eu nu sunt întru totul de acord cu preşedintele Sarkozy atunci când spune că un referendum negativ la adresa Europei este un semn al divorţului dintre cetăţeni şi Europa. Este adevărat că există un deficit de cunoaştere şi o anumită teamă, dar tema europeană nu trebuie supraestimată.

De exemplu, în cazul Franţei, dacă preşedintele Sarkozy ar fi organizat un referendum în prima sa lună de mandat, ar fi avut mari şanse să-l câştige pe fondul entuziasmului generat de alegerea sa triumfală. Dacă acum ar organiza un referendum, m-aş gândi de două ori înainte să spun că-l va câştiga. Pentru că între timp a declanşat nişte reforme care l-au făcut impopular.

Marii reformatori devin la un moment dat impopulari - premierul Thatcher, preşedintele Reagan, cancelarul Schroeder, de exemplu".

Despre frecvenţa referendumurilor. "După NU-ul irlandez am scris un articol în <> în care am spus că un referendum se organizează de două ori într-un secol sau de două ori într-un an. De două ori într-un secol înseamnă că fiecare alegător este chemat cam o dată în viaţă.

De exemplu, atunci când se pune problema independenţei unei ţări sau a primei Constituţii democratice. Pe de altă parte, se pot organiza referendumuri frecvente, ca în Elveţia, unde cetăţenii sunt obişnuiţi să se comporte ca un Legislativ. Iar ei ştiu că sunt chemaţi să răspundă la întrebarea pusă şi la nimic altceva".

Greşeala lui Chirac. "În campania din Franţa pentru referendumul din 2005 a fost o manieră foarte curioasă de a comunica a preşedintelui Chirac. Eu eram, desigur, în partidul lui, dar am criticat-o. Cred că trebuia spus: francezi, aveţi dreptate să fiţi nemulţumiţi de cum funcţionează instituţiile europene. Franţa are nevoie de Europa.

Să facem în Europa un sistem la fel de democratic precum Republica Franceză. Dacă s-ar fi pus problema în aceşti termeni, ei n-ar fi zis nu. Dar cetăţenilor li s-a spus: voi mă iubiţi şi aveţi încredere în mine, eu am realizat împreună cu partenerii mei europeni un tratat admirabil, pe care vă invit să-l votaţi . Şi ei au spus NU".