Proprietatea Jafului

Baietii din Primaverii rasufla usurati. Proprietarul nu mai poate veni in veci sa se judece cu ei, cinspe-douazeci de ani, pentru a-i arunca in strada, cu tot cu mobilierul stil, Ilfovenii sau

Baietii din Primaverii rasufla usurati. Proprietarul nu mai poate veni in veci sa se judece cu ei, cinspe-douazeci de ani, pentru a-i arunca in strada, cu tot cu mobilierul stil, Ilfovenii sau Pietris-ul de pe perete si Mercedesul din garaj. Problema proprietatii e pe cale de lichidare in Romania. Nici nu e o treaba prea complicata. Se da un decret prin care unor oameni li se ia acoperisul de deasupra capului. Se cere, sase decenii mai tarziu, victimelor sa se multumeasca cu despagubiri de mizerie, ba sa mai spuna si saru-mana pentru asta. Spre deosebire de oamenii carora li se fura portofelul in metrou si care starnesc automat compasiunea semenilor, cei jefuiti de regimul comunist au fost priviti de public cu ostilitate. E aproape normal. E usor sa-ti imaginezi cum e sa cazi victima unei talharii. De vile ori fabrici n-au prea avut romanii parte, vreme de multe generatii. Timp in care propaganda a construit fostilor proprietari o imagine apocaliptica. Nimeni nu-i astepta cu flori in 1990. Insa regimul comunist a cazut si fiindca nu respecta proprietatea. Ar fi fost de asteptat ca Puterea sa transfere rapid proprietatea dinspre statul ineficient inspre particularii decisi sa "edifice" capitalismul. Asa au facut Ungaria si Cehia, unde, prin 1994, nu mai era nimic de privatizat. FPS-ul lor se desfiinta, fiindca isi terminase misiunea. Pana si in Slovacia, condusa de un lider nationalist rupt de Europa, s-au retrocedat rapid imobilele nationalizate. Una era sa respingi modelul politic european, alta sa-i refuzi omului dreptul la avutul sau. La noi, paradoxal, noul regim isi concentra eforturile mai degraba impotriva fostilor proprietari decat impotriva fostelor structuri comuniste din administratie si economie. FSN-ul, apoi, PDSR-ul au fost considerate, si din aceasta cauza, cripto-comuniste. Poate totemul partidului, Ion Iliescu, sa fi nutrit ceva nostalgii din vremea tineretii sale revolutionare, ca prea parea sincer atunci cand ii chema pe tarani la lupta contra mosierilor. Restul potentatilor erau prea ocupati sa adune averi, ca sa mai aiba timp sa ascunda simpatii de stanga. Nu de grija chiriasilor din maghernitele de la Gara de Nord tremura, sa spunem, Secares, ideolog al FSN si om de incredere al presedintelui Romaniei, ci de frica sa nu i se ceara inapoi vila de la Sosea. Ministri si parlamentari, de la stanga la dreapta esichierului politic, faceau coada la ICRAL, dimineata, sa inhate casuta nationalizata, la pranz lucrau la Legea 112, iar seara alergau la talk-show-uri, sa anunte natiunea ca sunt in cautarea unei solutii pentru milioanele de romani care ar ramane pe drumuri. Ne-ar fi costat mai ieftin sa construim niste blocuri pentru chiriasi decat sa-i despagubim, acum, pe proprietari? In mod sigur, orice bloc nou construit ar fi redus, pe langa necazurile chiriasilor, si criza de locuinte. Cine sa aiba insa vreme de proiecte, pe atunci, cand tocmai se imparteau fabricile si uzinele? Nu pe fata, cinstit, in stil capitalist: cine are bani, sa le cumpere! Ele ramaneau la stat, apartineau intregului popor, dar erau mulse de directori si administratori. Transferul de proprietate s-a facut, pana la urma, pentru ca tentatia proprietatii era prea mare, dar s-a facut prin jaf, fie ca acesta s-a numit MEBO, FPS sau firma-capusa. Procesul a durat, timp in care s-au pierdut investitii straine, fonduri comunitare, experienta. Noua clasa de proprietari, selectati dupa capacitatea de a fura, nu dupa abilitatile de antreprenori capitalisti, are putine sanse intr-o economie tot mai concurentiala. Ce-ar fi fost daca, in 1990, casele erau retrocedate fostilor? Orasele ar fi aratat mai bine, fiindca un proprietar isi renoveaza imobilul. Primariile puteau cere taxe mai mari, din care sa construiasca locuinte chiriasilor, proprietarii si-ar fi vandut, eventual terenurile, unor firme occidentale care dezvolta rapid megaproiecte imobiliare, cum s-a intamplat in Budapesta... Ce-ar fi fost daca, in 1990, fostii proprietari primeau actiuni la fabricile pe care le detinusera? N-ar fi preluat ei controlul, dar nici directorii n-ar mai fi putut fura la fel de lesne. Toate acestea tin insa de trecut. In prezent, guvernul, presat sa ofere ultima solutie, vrea sa inchida acest capitol, oferind drept compensatii creante in Africa neagra si osii de metrou ruginite. Cu CEC-ul si BCR, perlele coroanei, nu poti acoperi nici valoarea de piata a cartierelor Primaverii si Cotroceni, daramite a restului proprietatilor confiscate. Proprietarii care n-au obosit o sa-si caute dreptatea la Strasbourg. Poate nu acum, dar peste alte zeci de ani, ei vor castiga. Suedia a asteptat sapte decenii pentru a-si recupera banii pe care ii datora Romania. Nici o datorie, in capitalism, nu poate fi stearsa, daca nu e de acord creditorul. Fara aceasta regula, nu poate exista capitalism, nici macar in Romania. Din pacate, despagubirile nu le platesc guvernantii. Jaful din industrie, sub forma datoriilor la SIDEX, RAFO, Petromidia si cate altele, l-au platit contribuabilii. Concentrarea de capital, tip SAFI si FNI, i-a costat tot pe oamenii simpli. Asa cum angajatii au platit "actiunile" noilor patroni, cei din cartierele-dormitor vor plati pentru vilele noii nomenclaturi.