Proiectul Roşia Montană încinge spiritele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Roşia Montană există mai puţin aur decât a evaluat firma canadiană care doreşte începerea exploatării în această zonă, a declarat acad. Mircea Săndulescu, membru în comisia de

La Roşia Montană există mai puţin aur decât a evaluat firma canadiană care doreşte începerea exploatării în această zonă, a declarat acad. Mircea Săndulescu, membru în comisia de analiză a proiectului.
"Rezervele de aur şi de argint care au fost anunţate au fost calculate în mod selectiv. Există studii făcute pentru Roşia Montană, în care lucrurile sunt altfel decât le prezintă compania", a mai spus acad. Mircea Săndulescu. Acesta susţine că nu au fost luate în considerare toate probele de sol obţinute, atunci când s-au calculat cantităţile de aur şi argint. Asociaţia Alburnus Maior, care se opune începerii exploatării, a prezentat un raport întocmit pe baza studiului de impact depus de Gabriel Roşia Montană, în care sunt semnalate neconcordanţe între datele de pe teren şi cele incluse în documente. "Cea mai mare problemă este aceea că studiile sunt făcute de oameni aleşi, îndrumaţi şi plătiţi de companie. Costurile pentru poporul român sunt mult mai mari decât câştigurile", a declarat Robert E. Moran, profesor doctor în hidrogeologie care a studiat, la cererea asociaţiei, situaţia proiectului de exploatare.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite