Proiectul Nabucco ar scăpa România de monopolul gazelor ruseşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul Nabucco, aflat în negocieri cu alte patru ţări, Turcia, Bulgaria, Ungaria şi Austria, ar scoate România de sub monopolul gazelor ruseşti. Discuţiile s-au oprit, însă, în luna

Proiectul Nabucco, aflat în negocieri cu alte patru ţări, Turcia, Bulgaria, Ungaria şi Austria, ar scoate România de sub monopolul gazelor ruseşti. Discuţiile s-au oprit, însă, în luna octombrie 2005, din cauza poziţiei Turciei: "Ultima întâlnire pentru Nabucco a fost în octombrie, dar ţările participante nu au acceptat poziţia Turciei, care se dorea a fi traderul general al gazelor tranzitate de conductă. Într-un final, vom cădea de acord, căci interesul pentru un asemenea proiect este mult prea mare pentru această zonă", a declarat Codruţ Şereş, ministrul economiei şi comerţului. Proiectul Nabucco a fost conceput în Tratatul Cartei Energiei al Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene în 26 iunie 2003. Gândit ca o alternativă la gazele ruseşti, Nabucco ar tranzita gazele din zona Mării Caspice şi a Orientului Mijlociu către Turcia, Bulgaria, România, Bulgaria şi Austria, acestea ajungând pe piaţa UE. Costul gazoductului va fi de 5 mld. de dolari, un miliard de dolari pentru fiecare ţară participantă, indiferent de lungimea conductei. Capacitatea va fi de 25 mld. mc/an, iar punctul nodal va fi Baumgarten, Austria. De acolo, gazele vor fi distribuite către Franţa, Germania şi celelalte ţări din Europa de Vest. Deocamdată, proiectul este în stand-by.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite