Programul european "Lapte pentru copii", pe apa sâmbetei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mariann Fischer Boel, comisarul european pentru agricultură, susţine că România este singurul stat european care nu a solicitat subvenţia pentru laptele copiilor. Programul "Cornul şi

Mariann Fischer Boel, comisarul european pentru agricultură, susţine că România este singurul stat european care nu a solicitat subvenţia pentru laptele copiilor.

Programul "Cornul şi laptele" în şcolile şi grădiniţele româneşti nu este, aşa cum s-ar putea crede, o găselniţă autohtonă. Programul "Laptele pentru copii" se derulează în spaţiul comunitar încă din 1999. De la 1 ianuarie 2007, ţara noastră ar fi trebuit, evident, să solicite subvenţia europeană pentru laptele destinat şcolarilor, însă programul nu este promovat în teritoriu, astfel că autorităţile locale habar nu au de existenţa sa.

Mariann Fischer Boel, comisarul european pentru agricultură, a declarat, recent, ziariştilor români, la Bruxelles, că "deja fondurile pentru prima jumătate a anului s-au pierdut - 4,5 milioane de euro, iar pentru partea a doua a anului, de asemenea, nu s-a transmis solicitarea de plată a subvenţiei europene".

Procedură simplă, dezinteres mare

Potrivit procedurilor europene, cererea de plată trebuie înaintată la Bruxelles de Ministerul Agriculturii, prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA). Cererile se fac după un model extrem de simplu, nefiind nevoie de niciun dosar de finanţare. APIA transmite birourilor judeţene instrucţiunile, după care acestea avizează Consiliile Judeţene. Cererile formulate de Consiliile Judeţene ajung la APIA şi Ministerul Agriculturii, iar de aici totul merge la Bruxelles. Banii vin în câteva zile. Pare simplu, dar în teritoriu e o nebuloasă totală.

Autorităţile locale nu au fost informate

Caz concret de lipsă de informare şi implicit dezinteres este al judeţului Galaţi. Eugen Durbacă, preşedintele Consiliului Judeţean, explică de ce nu a cerut bani europeni pentru laptele copiilor: "Nu am ştiut despre acest program. Nu ne-a spus nimeni. Noi am asigurat banii necesari din bugetul nostru". Nici directorul APIA Galaţi, Ionel Nicula, nu ştia mai mult. "De-abia pe 3 octombrie am fost informaţi de la Bucureşti despre subvenţie. Să vedem despre ce este vorba. Deocamdată, trebuie să trimitem un om la specializare", spune Ionel Nicula.

"Ordinul a fost emis târziu de Ministerul Agriculturii"

Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor a emis un ordin abia pe 22 august (nr. 697/2007), pentru aprobarea Normelor de acordare a ajutorului comunitar pentru furnizarea laptelui şi a anumitor produse lactate în instituţiile şcolare, pe care l-a transmis subordonaţilor abia pe 3 octombrie. Adică, la nouă luni distanţă de momentul când ar fi trebuit să se facă demersurile pentru ca România să beneficieze de fondurile europene pentru laptele şcolarilor - nouă milioane de euro numai în 2007.

Daniela Carataş, purtător de cuvânt al APIA, ne-a spus că "anul acesta este un an atipic pentru că Ordinul a ieşit târziu, dar termenul de depunere a cererilor de subvenţie s-a prelungit cu 45 de zile". În ceea ce priveşte pierderea fondurilor nealocate pentru primul trimestru, ea susţine că nu s-au irosit deoarece subvenţiile europene vor intra în România de-abia din toamna aceasta, nu de la începutul anului 2007".

Deja fondurile pentru prima jumătate a anului s-au pierdut, iar pentru partea a doua a anului, nu s-a transmis solicitarea de plată a subvenţiei europene Mariann Fischer Boel, comisar european pentru agricultură

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite