Programările la examenul auto, blocate vineri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidaţii la obţinerea permisului de conducere auto, din toată ţara, nu se vor putea programa, astăzi, la examen din cauza întreruperii legăturii dintre serviciile publice comunitare şi

Candidaţii la obţinerea permisului de conducere auto, din toată ţara, nu se vor putea programa, astăzi, la examen din cauza întreruperii legăturii dintre serviciile publice comunitare şi sistemul informatic central.

"Comunicaţia între serviciile publice comunitare şi sistemul informatic central va fi întreruptă (...) şi nu se vor putea realiza programări pentru susţinerea examenului pentru permise", se arată într-un comunicat al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (MIRA).

Potrivit Direcţiei Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), întreruperea este necesară pentru punerea în funcţiune a sistemului de emitere securizată a permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare.

Cu toate acestea, cei care vor să depună, totuşi, astăzi, actele necesare eliberării permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare, pot face acest lucru cu menţiunea că respectivele documente nu vor putea fi tipărite în această zi.

Vestea bună este că, de luni, serviciile publice comunitare vor elibera autorizaţii de circulaţie provizorii, succesiv, pentru o perioadă de până la 90 de zile solicitanţilor programaţi într-un termen care depăşeşte o lună, în vederea omologării tehnice a autovehiculului şi a plăţii taxei de poluare.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite