Program de exerciţii fizice pentru slăbit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zece minute de gimnastică pe zi ne scapă de kilogramele în plus Programul de exerciţii fizice trebuie urmat timp de trei luni. El întăreşte musculatura şi relaxează corpul. Înainte

Zece minute de gimnastică pe zi ne scapă de kilogramele în plus

Programul de exerciţii fizice trebuie urmat timp de trei luni. El întăreşte musculatura şi relaxează corpul.

Înainte de a începe acest set de exerciţii trebuie să faceţi câteva mişcări de încălzire, mers pe loc urmat de alergare uşoară

4 minute de exerciţii cardiovasculare

Exerciţiile pe care le puteţi realiza sunt: mersul pe loc, alergatul uşor, urcarea treptelor (puteţi folosi o băncuţă sau o treaptă pe care să păşiţi alternând picioarele) sau bicicleta medicinală.

3 minute de exerciţii de rezistenţă

Pentru aceste exerciţii aveţi nevoie de două greutăţi de câte un kilogram. Efectuaţi timp de un minut flotări la perete. Staţi cu faţa la perete şi cu picioarele depărtate.

Sprijiniţi mâinile de perete, ridicaţi-vă pe vârfurile degetelor şi împingeţi uşor corpul către perete îndoind braţele. Continuaţi cu un alt exerciţiu cu o durată de un minut: staţi în picioare în faţa unui scaun. Aplecaţi-vă având picioarele drepte, până când spatele este paralel cu podeaua. Îndoiţi uşor genunchii şi sprijiniţi-vă cu o mână de scaun. În cealaltă mână ţineţi o greutate pe care o ridicaţi paralel cu corpul cât de sus puteţi.

Încheiaţi exerciţiile de rezistenţă cu un minut de mişcări de contractare a bicepşilor. Exerciţiul se realizează stând pe scaun, ţinând în fiecare mână câte o greutate care se trage uşor către piept.

2 minute de exerciţii pentru abdomen

Culcat pe spate, ţineţi picioarele pe podea cu genunchii îndoiţi şi depărtaţi. Întindeţi braţele pe lângă corp, având palmele pe podea. Ţineţi capul uşor ridicat, cu bărbia îndreptată către piept.
Ridicaţi trunchiul de la podea şi menţineţi poziţia până număraţi la patru.apoi faceti un minut mişcări de ridicare alternative a braţelor şi a picioarelor, din poziţia întins pe podea cu faţa în jos.

1 minut de stretching

Realizaţi timp de 30 de secunde exerciţii de respiraţie şi continuaţi cu 30 de secunde de întindere a braţelor (împreunaţi mâinile apoi întindeţi ambele braţe deasupra capului, întorcând braţele în sus).

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite