"Proful" americanilor

Acesta e meşterul Toader Bârsan, din comuna maramureşeană Bârsana. Străinii vin la el acasă şi învaţă să cioplească în lemn. Românul a fost şi dincolo de Atlantic, demonstrând ce

Acesta e meşterul Toader Bârsan, din comuna maramureşeană Bârsana. Străinii vin la el acasă şi învaţă să cioplească în lemn. Românul a fost şi dincolo de Atlantic, demonstrând ce bine şade poarta de moroşan la casa de yankeu.

Vin americanii, vin şi alţi străini, se adună toţi în jurul meşterului, iau notiţe, ba mai apucă o daltă şi încep să "deseneze" în lemn. Noroc că "profesorul" din comuna maramureşeană Bârsana are doi copii licenţiaţi, cunoscători de limbi străine, aşa că traducerea e asigurată, iar "cursurile" se încheie cu bine. A "predat" cioplitorul Toader Bârsan nu numai în ograda sa, trecută pe lista de drumeţii a diverselor agenţii de turism, dar şi când s-a dus în America.

E trist omul din inima istoricului Maramureş. L-am găsit trebăluind la o poartă uriaşă, de mai bine de opt metri lungime şi peste patru metri înălţime, comandă a mănăstirii Sihăstria din Moldova. Poartă maramureşeană. Cum se făceau, pe vremuri, la fiecare casă de om cu scaun la cap.

"Azi, tinerii au uitat de lemn, vor betoane", zice omul. Mai mult, unii au moştenit casele bătrâneşti, le-au fărâmat, iar porţile au fost vândute la străini. Poarta maramureşeană, cea pe sub care treci ca pe sub o boltă, scăpând de pustiul de afară şi intrând în căldura primitoare a gazdei. "Unde era poartă mare şi deschisă, acolo ştiai că e om bun.

Unde era poartă mică şi închisă, acolo mai bine nu intrai", îmi explică meşterul cum e tradiţia locului, vorbindu-mi şi despre colacul, fagurii, soarele şi peştele, toate încrustate în lemnul de stejar, pentru a simboliza bogăţia şi bucuria vieţii. Şi acoperişul, că poarta ajunge să arate ca o casă. Ba chiar şi trei acoperişuri poate avea, dacă e sălaşul unui om cu stare.

Învăţăturile lui Toader Bârsan pentru yankei

Şi azi ce a mai rămas? Cioplitorul spune că are sute de comenzi pe an, dar majoritatea sunt din străinătate. "Vor şi americanii să aibă la casa lor o poartă maramureşeană", aud de la gazda mea. A mai făcut aşa ceva şi pentru francezi, belgieni, elveţieni şi austrieci.

Numără în gând, apoi zice că puţini ca el mai fac acum porţi sau troiţe. Se aprinde din când în când şi o mai dă pe politică, în timp ce îşi trece mâna prin păr, apoi îşi aranjează căciula pe cap, iar dalta nu-i stă o clipă locului. "Eu nu înţeleg ce se tot ceartă ăia la Bucureşti. Nu de ceartă avem nevoie", apoi îmi arată, didactic, cum ar vedea el lucrurile. Aşa ajungem la partea cu învăţăturile lui Toader Bârsan pentru străinii care îi calcă pragul. "Să vedeţi vara ce-i aici, puhoi de lume", că românii nu prea sunt interesaţi de asemenea
"cursuri".

Unii vin pregătiţi să ia notiţe, alţii ascultă şi pe urmă îi cer stăpânului casei o daltă, să exerseze. Are meşterul ditamai atelierul, scule de toate felurile, toate puse frumuşel pe rafturile agăţate de pereţi.

Porţi transatlantice

Vorbeşte omul apoi despre băieţii lui: Ioan, care e profesor de matematică, dar şi despre Toader, copilul mai mic, preotul, care nu numai că îl ajută la majoritatea lucrărilor pe care le face, dar ei ştiu şi limbi străine, aşa că dialogul dintre tatăl lor, "profesorul", e asigurat atunci când "elevii" ascultă "lecţia". Se ţine bine "îmblânzitorul" lemnului: lat în spate, înalt cât uşa, roşu în obraji, dar mai ales mândru de casa lui, "îmbrăcată" în "flori" aşternute cu migală în fibra pădurii.

Îşi aduce aminte de vremurile când se ducea în America. Le-a făcut porţi şi celor de peste Atlantic. "Să vedeţi ce mândri sunt străinii că au aşa ceva", povesteşte cel trecut prin Los Angeles ori Washington, pe unde a lăsat o parte din sufletul de maramureşean, dar nu numai prin lemnul care a luat forma porţilor sau a troiţelor, ci şi prin cunoştinţele predate.

"Americanii erau foarte bucuroşi să vadă cum mâna lor poate să schimbe forma lemnului", se laudă nea Toader, mai ales că el merge pe ideea că numai cu uneltele moştenite din strămoşi poate să facă treabă frumoasă şi trainică, fără "maşinăriile astea de muşcat lemn, electrice". Chiar şi preţul demonstrează cât apreciază străinii talentul meşterului din Bârsana.

De exemplu, americanii scot din buzunar chiar şi 12.000 de dolari pentru o poartă prin care, la ei acasă, vor să depăşească spaţiul şi timpul, pătrunzând în arhaicul maramureşean. Atlanticul e uşor de trecut aşa!