Profitul net al BRD a scăzut cu 19% în primul trimestru, la 210 milioane lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

BRD SocGen (BRD) a obţinut în primul trimestru din 2009 un profit net de 210 milioane lei (49 milioane euro), în scădere cu 19% faţă de intervalul similar al anului trecut.

Astfel, costul net al riscului a crescut la 201 milioane lei (47 milioane euro), comparativ cu 62 milioane lei (17 milioane euro) în primul trimestru din 2008.

"Acestă scădere (a profitului, n.r.) se datorează în principal creşterii semnificative a costului riscului de credit, dar care, în condiţiile de piaţă actuale, poate fi considerat drept bine controlat. Luând în considerare anumite venituri nerecurente aferente primului trimestru din 2008, scăderea rezultatului net ar fi de numai 7%", se mai precizează în comunicatul publicat marţi de BRD.

Totalul activelor bancii se ridica, la sfârşitul lunii martie 2009, la 50,6 miliarde lei (11,9 miliarde euro), în creştere uşoară comparativ cu nivelul de la finalul anului trecut, de aproximativ 49 miliarde lei.

"Am constatat o scădere puternică a cererii de credite şi o creştere semnificativă a costului riscului. Aceşti doi factori au ca principale cauze reducerea activităţii economice şi nivelul foarte ridicat al dobânzilor, în principal la lei. În acest context, BRD, care a anticipat de câteva luni această situaţie, s-a adaptat prin acţiuni comerciale în care a contat pe flexibilitatea şi diversitatea gamei sale de produse. De asemenea, trebuie să notăm că, deşi semnificativ mai mare ca anul trecut, costul net al riscului ar trebui să se situeze în continuare cu mult sub media sistemului bancar",  a declarat Patrick Gelin, preşedintele – director general al BRD - Groupe Societe Generale.

Venitul net bancar a ajuns la 815 milioane lei (191 milioane euro), cu 18% mai mare decât la 31 martie 2008, iar profitul brut din exploatare a înregistrat o creştere de 20% faţă de perioada similară a anului trecut, ajungând la 460 milioane lei (108 milioane euro).

Volumul total al creditelor acordate clientelei este de 33 miliarde lei (7,7 miliarde euro), cu 19,5% mai mare faţă de 31 martie 2008. Creditele pentru persoane fizice au ajuns la 16 miliarde lei, în crestere cu 17%, în timp ce creditele acordate clientelei de persoane juridice au crescut cu 22%, pâna la 17 miliarde lei.

Depozitele clientelei înregistrau, la sfârsitul primului trimestru al anului 2009, o creştere cu 9,4% faţă de 31 martie 2008, ajungând la 29,6 miliarde lei.

Rentabilitatea capitalului propriu (ROE) a fost la sfârsitul primului trimestru de 20% în timp ce raportul cost/venituri a fost de 43,6%, se mai precizează în comunicatul băncii.

BRD avea, la sfârşitul lunii martie 2009, 2,6 milioane de clienti. Banca a emis 2,3 milioane de carduri şi operează o reţea de 1.400 ATM-uri şi 20.000 de POS-uri. BRD are, în prezent, în reţeaua sa, 935 de unităţi.

Indicatorii financiari prezentanţi de BRD-Groupe Societe Generale sunt în conformitate cu standardele românesti de contabilitate. Conversia în euro s-a realizat pentru contul de profit si pierdere pe baza cursului mediu calculat pentru primele 3 luni ale anului, de 4,2663 lei/euro, iar pentru bilanţ pe baza cursului BNR la 31 martie 2009 de 4,2348lei/euro.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite