Profesorii bihoreni fug de navetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dascălilor le sunt oferite 650 de posturi pentru transfer. În Bihor a început goana transferurilor profesorilor din mediul rural în mediul urban.

Guvernul a dat voie profesorilor să se mute unde doresc. Dascălii din mediul rural se vor putea transfera în şcolile din oraşe, iar cei din ciclul gimnazial vor avea posibilitatea să ţină ore şi în licee. Deoarece adeverinţele cu notele obţinute la titularizare nu au fost niciodată arhivate, profesorii vor fi crezuţi pe cuvânt că au obţinut peste 7.00 la titularizare.

„Această măsură a fost propusă de sindicalişti şi nu vedem nicio problemă să o punem în practică. Prin această măsură se face mai flexibilă mişcarea personalului didactic”, spune Ioan Sereş, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor.

Vor la oraş

Până în prezent, Statutul Personalului Didactic nu permitea transferul cadrelor didactice de la sat la oraş şi nici din ciclul gimnazial în ciclul liceal de învăţământ. Cu toate că, până în prezent, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor nu au primit ordonanţa de urgenţă adoptată de guvern, conform căreia transferul este posibil, cererile au început să fie depuse.

Profesorii din Oradea care predau la şcolile din judeţ vor să profite de această oportunitate. „Eu chiar o să îmi depun dosarul de pre-transfer, vreau să profit de această măsură. Pentru noi, profesorii care facem naveta, e o mare oportunitate de care vom profita”, spune Rodica Iovan, profesoară de istorie şi geografie la şcoala din Diosig.

Condiţii

Printre condiţiile pe care profesorii trebuie să le îndeplinească pentru a solicita transferul sunt: să fi obţinut cel puţin nota 7.00 la examenul de titularizare în mediul rural, să aibă cel puţin o adeverinţă care să ateste că au urmat un curs de perfecţionare continuă.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor nu a avut obligativitatea să arhiveze notele obţinute la examenele de titularizare mai mult de un an. În consecinţă, profesorii titulari de la sate nu au obţinut de-a lungul anilor niciun document în care să se specifice nota obţinută la titularizare. Mulţi dintre aceştia au prins catedre chiar şi cu nota 5.00.
 
În acest an, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor oferă dascălilor care doresc pre-transferul la cerere sau titularilor care vor să-şi schimbe şcoala la care predau 650 de norme didactice, dintre care 337 sunt la şcoli din mediul urban şi 313 la şcoli din mediul rural, dosarele primindu-se până la data de 7 mai 2009.

Cereri la IŞJ

Profesorii titulari, care după titularizare şi-au finalizat cu diplomă de licenţă alte studii sau specializări didactice pot participa la sesiunea de pretransfer în vederea ocupării unui alt post. În cazul în care catedra vizată necesită probe practice şi cadrul didactic nu este titular pe o catedră similară, atunci trebuie să susţină această probă. Cadrele didactice care doresc să participe la probele orale şi cele practice vor depune o cerere la secretariatul ISJ Bihor până luni, 27 mai, ora 16.00.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite