Procurorul Andrei Lazar a falsificat o declaratie de martor si doua acte trimise Inaltei Curti de Casatie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avocata Carmen Lazar a fost arestata saptamana trecuta pentru o spaga de 21.000 de dolari

Sotul avocatei arestate pentru coruptie, procurorul Andrei Lazar, a fost pus ieri sub urmarire penala de procurorii PNA. Magistrat in cadrul Parchetului Tribunalului Bucuresti, procurorul Andrei Lazar este acuzat de comiterea infractiunilor de fals intelectual in forma continuata si favorizarea infractorului. In fapt, procurorul ar fi comis aceste fapte penale pentru a acoperi traficul de influenta comis de sotia lui, Carmen Lazar, in favoarea unui traficant de droguri. Astfel, potrivit procurorilor PNA, magistratul Andrei Lazar ar fi intocmit o declaratie falsa de martor. Procurorul s-a implicat in audierea ca martor a unei persoane trimise in judecata pentru trafic de droguri, cu scopul de a obtine pentru traficant jumatate din pedeapsa pe care acesta o merita. Declaratia mincinoasa a fost scrisa in totalitate de procurorul Lazar. Alte doua comunicari catre Inalta Curte de Casatie si Justitie au fost intocmite de procurorul Lazar prin care tot in mod mincinos se arata ca persoana aparata de sotia lui ar fi formulat un denunt in faza de urmarire penala, asa incat traficantul chiar a beneficiat de reducerea pedepsei la jumatate. In cadrul anchetei PNA, sotia procurorului a recunoscut faptul ca ea insasi a dat asigurari persoanei de la care a luat 21.000 de dolari spaga ca sotul ei procurorul se va implica in solutionarea acestui dosar penal. Ieri procurorul a luat la cunostinta acuzatiile care i-au fost aduse si, pentru a-si pregati apararea, Andrei Lazar a solicitat o reprogramare a audierii sale.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite