Procurorii, striviti intre ministere

Subordonare, coordonare, sub controlul, sub autoritatea, din cadrul, de pe langa, autonom, independent. O betie de cuvinte care caracterizeaza reforma impleticita din sistemul judiciar romanesc si

Subordonare, coordonare, sub controlul, sub autoritatea, din cadrul, de pe langa, autonom, independent. O betie de cuvinte care caracterizeaza reforma impleticita din sistemul judiciar romanesc si relatiile mai mult sau mai putin subtile dintre diversele sale institutii. Un limbaj din care omul simplu nu intelege aproape nimic. Si e si firesc sa fie asa din moment ce, dincolo de aceste cuvinte, ii este accesibila doar Justitia pe care o vede el, de care se izbeste zi de zi pe culoarele instantelor si careia, evident, ii da note: de ani de zile, Justitia e printre cele mai putin credibile institutii din Romania. Teoretic, Justitia este principalul instrument, principala arma de lupta impotriva coruptiei. In Romania insa, acest instrument e bont si nauc, nu taie nici cum, nici unde trebuie. Principalul motiv este faptul ca Justitia, la fel ca oricare alt domeniu din Romania, are si ea coruptii ei. Si pana acum nu a avut cine sa se ocupe de ei, caci rar s-a intamplat ca un magistrat sa scoata ochii la alt magistrat. Intr-un sfarsit, a fost infiintat PNA, o structura speciala, al carei rol este lupta impotriva marii coruptii, a coruptiei din zonele sensibile, cum este si Justitia. Asa a fost posibila aparitia cazului Ciuca, un presedinte de Tribunal care s-a trezit cu catusele la maini. Nu este importanta aici si acum vinovatia sau nevinovatia judecatoarei Ciuca. Important este semnalul dat in sistemul Justitiei romanesti: un inalt magistrat poate ajunge sa fie judecat pentru faptele sale, fara sa mai beneficieze de imunitatea robei negre. Tocmai acest lucru pare sa fi provocat si protestele unor judecatori mureseni. In aceste conditii, recentul conflict la varf din sistemul judiciar romanesc, referitor la autonomia Parchetului National Anticoruptie si la tentativa senatorilor de a vaduvi PNA de acest atribut, e aproape firesc. Ce inseamna, in fond, autonomia PNA? Poate fi doar o vorba goala, scrisa formal intr-un paragraf de lege, ca atatea altele, si atunci poate foarte bine sa si lipseasca de acolo: senatorii n-au facut altceva decat sa consfinteasca o stare de fapt. Daca insa, in virtutea acestui cuvant, se purcede la o anume constructie institutionala, in stare sa-l umple de continut, lucrurile nu mai sunt chiar atat de simple si temerile senatorilor par de inteles - dar nu intemeiate. Si lucrul acesta il stie cel mai bine simplul procuror PNA, cel care face anchetele si care, in functie de modul in care este croit sistemul, dar mai ales de modul in care el chiar functioneaza, simte daca are a se teme sau nu atunci cand calca pe teritorii periculoase. In buna masura, autonomia PNA se rezuma la doua elemente: aria de competenta si dreptul nestingherit de a sesiza instantele prin rechizitoriu. In momentul de fata, PNA are, spre exemplu, dreptul de a ancheta parlamentari. Senatorii au sters cuvantul "autonom" din viitoarea lege privind organizarea judecatoreasca, lege organica. Efectul scontat al subordonarii PNA-ului direct Ministerului Justitiei e previzibil: zone ale societatii, cu potential infractional ridicat, categorie unde poate intra si Parlamentul, sunt scoase indirect si prin influenta politica de sub aria de competenta a PNA, ceea ce restrange caracterul autonom al acestuia, libertatea sa de a se duce in orice zona unde exista coruptie. Un alt atribut al autonomiei pe care senatorii vor sa-l desfiinteze se refera la dreptul nestingherit al PNA de a sesiza instantele. In momentul de fata, PNA poate sesiza direct instantele de judecata, dupa indeplinirea ultimei formalitati legale: rechizitoriul intocmit de procuror este vizat doar de seful sau direct din PNA. Practic, principiul e urmatorul: PNA-ul ar trebui sa fie o structura independenta, subordonata doar administrativ procurorului general. Acesta, care e si el un functionar al Justitiei, nu ar fi decat un filtru intre posibilele ingerinte ale Ministerului in treburile PNA si procurorul simplu din acest Parchet. Fireste, Ilie Botos e si el subordonat administrativ ministrului Justitiei, dar dispare legatura directa dintre oamenii din minister si procurorii care se ocupa direct de cazuri. La varf, ultimul care poate pune un aviz de trimitere in judecata pe un rechizitoriu este Ioan Amarie, fara nici o posibilitate ca Ilie Botos, bunaoara, sa aiba un cuvant de spus. Intentia senatorilor de a face din PNA un departament in cadrul PICCJ ar face ca ultimul cuvant, din punct de vedere judiciar, sa-l aiba nu Amarie, ci Ilie Botos, ceea ce inseamna, din nou, o slabire a caracterului autonom al PNA - inclusiv a dreptului de a ancheta procurori din celelalte structuri ale Ministerului Public. Inca nu e limpede cine de la varful Justitiei le-a cantat in struna senatorilor atunci cand au ciuntit autonomia PNA. A fost Despina Mihai de capul ei? A fost Ilie Botos, care a dat indarat cand a sesizat amploarea scandalului, scotandu-si adjuncta drept tap ispasitor? Sau a fost Rodica Stanoiu, care pentru a o absolvi de vina pe Despina Mihai, vine dupa o saptamana si spune ca Parchetul General in intregul sau doreste subordonarea PNA, contrazicandu-l flagrant pe Ilie Botos? Raspunsul are relevanta secundara, cata vreme decizia finala apartine tot Parlamentului. Insa parlamentarii nu par deloc dispusi sa porneasca de la un model teoretic bun, pe care sa croiasca legi pe masura. Sedusi de puterea pe care isi inchipuie ca o au si pe care cred ca si-o pot exercita oricum, voteaza, ca in atatea alte randuri, dupa interesele lor.