"Procurorii fac rechizitorii, şi nu declaraţii de adeziune"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru Chiciu, precedesorul lui Doru Ţuluş la şefia Secţiei a II-a din DNA, consideră că ministrul justiţiei a acţionat legal Scandalul declanşat de decizia ministrului

Alexandru Chiciu, precedesorul lui Doru Ţuluş la şefia Secţiei a II-a din DNA, consideră că ministrul justiţiei a acţionat legal

Scandalul declanşat de decizia ministrului justiţiei, Tudor Chiuariu, de a-l demite pe procurorul-şef din cadrul DNA Doru Ţuluş împarte justiţia în două. În timp ce procurori din teritoriu se solidarizează cu Ţuluş, Asociaţia Procurorilor recomandă membrilor să evite luarea de atitudine în conflictele politice. Precedesorul lui Ţuluş, Alexandru Chiciu, consideră oportună decizia lui Chiuariu şi aminteşte că, după venirea la cârma Justiţiei, Monica Macovei "a decapitat" conducerea fostului PNA (actualul DNA - n.r.), fără ca scena politică să mai sară în aer ca acum.

Decizia ministrului justiţiei, Tudor Chiuariu, de a-l revoca din funcţie pe şeful Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul DNA, Doru Ţuluş, este catalogată drept "perfect legală" de către fostul şef al secţiei, Alexandru Chiciu.

"Legea permite ministrului justiţiei să facă o astfel de solicitare", ne-a declarat Chiciu, adăugând că "din câte îmi amintesc, când legea a fost schimbată în acest sens, nimeni nu a ripostat".

El a amintit că nimeni nu a sărit când aproape 18 procurori din fostul PNA au fost propuşi spre revocare de fostul ministru al justiţiei, Monica Macovei şi Daniel Morar. "Nu a interesat pe nimeni cât de temeinice au fost atunci motivele. Acum, însă, când ministrul Chiuariu face exact acelaşi lucru ca şi predecesorul său, este acuzat de imixtiune", ne-a mai declarat fostul şef al Secţiei a II-a din PNA.

La "decapitarea" PNA, politicienii au fost impasibili

Chiciu consideră foarte grav faptul că procurorii sunt antrenaţi în "polemici absurde" şi fac scrisori de adeziune "în condiţiile în care sunt plătiţi din bani publici pentru a face anchete". El consideră că Doru Ţuluş va trebui să explice numărul mare de dosare nesoluţionate după un an de la data înregistrării.

"Vă reamintesc raportul Freedom House din 2004, elaborat la propunerea fostului ministru Monica Macovei şi pe baza căruia noi am fost desfiinţaţi. Era precizat acelaşi lucru pe care astăzi Tudor Chiuariu îl reproşează: pasivitatea procurorilor şi lipsa lor de implicare", mai subliniază Chiciu. În ceea ce priveşte reacţiile politice faţă de decizia ministrului justiţiei de a-l demite pe Ţuluş, Chiciu arată că în momentul în care Monica Macovei a decis "decapitarea" PNA-ului politicienii au rămas impasibili.

"De ce nimeni nu a întrebat atunci care este şi poziţia noastră?

Eu, ca şef, am coordonat trimiterea în judecată în 2004 a 26 de rechizitorii, domnul Ţuluş se laudă cu 18. Eu am trimis în judecată 97 de inculpaţi, dânsul, mult mai puţini. Eu am fost revocat pentru ineficienţă. Dânsul, la fel. Judecaţi dumneavoastră", ne-a mai precizat predecesorul lui Ţuluş.

Asociaţia Procurorilor din România cere conducerii Parchetului General să evite orice atitudine care ar aduce atingerii independenţei procurorilor şi susţine că dreptul ministrului justiţiei de a cere revocarea lui Ţuluş este legal. Asociaţia recomandă membrilor să evite luarea de atitudine în conflictele politice.

Morar a recunoscut: el l-a sunat pe Chiuariu!

Şeful DNA, Daniel Morar, a recunoscut miercuri seară la Realitatea TV că, de fapt, el a fost cel care l-a sunat pe ministrul justiţiei, Tudor Chiuariu. În urmă cu o zi, Daniel Morar sugerase că ministrul ar fi fost cel care l-a sunat.

"A fost o discuţie legată de comunicare DNA cu presa. Domnul ministru era nemulţumit de comunicarea cu presa şi spunea că are dreptul să fie informat, dar nu cu privire la dosare", a subliniat Morar.

Potrivit lui Morar, Chiuariu i-ar fi spus să fie atent cu intervenţiile publice, mai ales după ce a spus în emisiunea 100%, de la Realitatea TV, că a avut convorbiri telefonice cu Băsescu. "De ce era nevoie să vorbiţi cu Băsescu, care este inculpat într-un dosar penal?", a întrebat Chiuariu.

Şeful Corpului de Control acuză că a fost demis

Şeful Corpului de Control din Ministerul Justiţiei, Paul Dumitriu, a declarat ieri că a fost demis de la conducere de ministrul Tudor Chiuariu şi a acuzat tratamentul abuziv al superiorului său. Motivul demiterii ar fi un raport întocmit de Corpul de Control privind neregulile la concursurile organizate de Administraţia Penitenciarelor.

"Am descoperit mai multe nereguli la aceste concursuri", îşi justifică munca Dumitriu. El a mai acuzat că ministrul justiţiei a refuzat să-i mai semneze un ordin de control la Camera Executorilor Judecătoreşti Iaşi.

În replică, MJ susţine că delegarea lui Dumitriu a expirat în 7 mai, şi nu e vorba de o demitere, dar a semnalat "precaritatea" actelor de control întocmite de acesta.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite