Procurorii anticoruptie reiau cercetarea lui Adrian Nastase in dosarul "Zambaccian"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii anticoruptie au redeschis, ieri, dosarul "Zambaccian", care il are in plin plan pe presedintele Camerei Deputatilor, Adrian Nastase, ne-au declarat surse judiciare, confirmate de

Procurorii anticoruptie au redeschis, ieri, dosarul "Zambaccian", care il are in plin plan pe presedintele Camerei Deputatilor, Adrian Nastase, ne-au declarat surse judiciare, confirmate de procurorul-sef al DNA, Daniel Morar.
Adrian Nastase a cumparat, in 1998, la un pret de 11.000 de dolari - de 25 de ori mai mic decat cel al pietei - un teren de 700 de metri patrati, aflat pe strada Zambaccian, langa Televiziune. Vanzatorul era nimeni altul decat Gabriel Bivolaru, fost deputat PDSR, aflat acum in inchisoare, fiind condamnat pentru devalizarea BRD. Bivolaru cumparase terenul in anul 1994. Dupa doi ani l-a vandut soacrei sale. In 1998 a fost preluat de o alta persoana, care, dupa numai o luna, l-a vandut Casei de Avocatura a lui Adrian Nastase. Anul trecut, Alianta PNL-PD a depus o plangere la PNA, solicitand o ancheta in acest sens. Investigatiile au dus insa la neinceperea urmaririi penale sau, mai exact, la inchiderea dosarului. Ulterior, Daniel Morar a dezvaluit faptul ca solutia a fost gresita din punct de vedere procedural. ,O ancheta penala se termina atunci cand procurorul da o solutie conform Codului de Procedura Penala. Nu s-a dat o astfel de solutie", a declarat Morar. In momentul inchiderii dosarului, dupa investigatii care au durat aproximativ trei saptamani, fostul procuror general al PNA Ioan Amarie a spus ca in aceasta afacere pacalitul a fost chiar Adrian Nastase, intrucat acel teren ,era o groapa de gunoi". Imediat dupa instalarea in functie a noului sef al PNA, Daniel Morar, Adrian Nastase l-a contactat telefonic pe acesta pentru a-l intreba daca dosarul a fost redeschis. Telefonul cu pricina a fost facut public de Daniel Morar, care a precizat ca, desi i-a spus presedintelui Camerei Deputatilor ca acest lucru nu s-a intamplat, l-a atentionat ca nu da nimanui ,un cec in alb". Procurorii vor verifica acum in ce conditii a fost achizitionat acest teren si daca el nu face cumva obiectul unor fapte de coruptie. Presedintele Camerei Deputatilor, Adrian Nastase, a declarat, ieri, pentru Rompres, ca spera ca actuala initiativa a DNA in cazul Zambaccian sa nu aiba decat conotatii procedurale si sa nu contina elemente care sa vizeze implicarea politicului in actul de justitie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite