Procuroarea Claudia Budiană a uitat în fişet un dosar de viol
0Magistratul Claudia Budiană, fiica procurorului DIICOT Nicolae Budiană, şi concubina mafiotului craiovean Stelică al lui Dragavei, este campioană la categoria "dosare nerezolvate".
Magistratul Claudia Budiană, fiica procurorului DIICOT Nicolae Budiană, şi concubina mafiotului craiovean Stelică al lui Dragavei, este campioană la categoria "dosare nerezolvate".
Numele procuroarei apare într-un raport al CSM privind unităţile din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, de la începutul acestei luni, referitor "la modul de îndeplinire a atribuţiunilor de către procurorii cu funcţii de conducere, a eficienţei manageriale şi a calităţii corespunzătoare a serviciului". Inspectorii CSM au analizat la Parchetul Tribunalului Dolj dosarele care au stat în sertarele procurorilor mai mult de un an de zile de la sesizare şi şase luni de la începerea urmăririi penale. Inspecţia a relevat că Budiană a avut în cercetare un dosar de viol şi că timp de aproape un an nu a efectuat niciun act de cercetare. "Dosarul nr. 388/P/2004 privind pe învinuitul Petre Gheorghe, cercetat pentru infracţiunea viol. Cauza a fost supravegheată de procurorul Budiană Claudia, iar în perioada 9 iunie 2005 - 27 septembrie 2006 nu s-a efectuat niciun act de cercetare", se arată în raportul CSM.
Alte trei dosare lăsate "la păstrare"
În alte două dosare de agresiune, Budiană nu s-a spetit cu munca. Procurorul a primit în aprilie 2006 dosarul privindu-l pe Dan Ion Radu, cercetat pentru infracţiunea de tâlhărie. "În perioada 12 aprilie - 14 septembrie 2006, nu s-a efectuat niciun act de urmărire penală, iar ulterior cauza s-a declinat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova", se mai arată în raportul CSM. Dosarul privindu-i pe Dănuţ Ciucă şi Florin Neagoe, cercetaţi pentru infracţiunea de tâlhărie, a fost pus şi el la păstrare în sertarul procuroarei. "La 14 aprilie 2006 s-a întocmit referatul de terminarea urmăririi penale, iar de la această data până la 11 septembrie 2006 procurorii Budiană Claudia şi Drăgoi Mihai nu au mai efectuat acte de cercetare", potrivit sursei citate. În final, dosarul a fost declinat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Băileşti. Inspecţia a relevat că Budiană s-a făcut că lucrează într-un dosar de delapidare. Ea a primit, în februarie 2006, dosarul privindu-i pe Lucian Căpităneanu şi Ştefan Dosa, cercetaţi pentru delapidare. La 5 iulie 2006, dosarul a fost redistribuit procurorului Cristina Fota Bărbulescu, iar la 7 septembrie 2006 s-a dispus declinarea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova. "În perioada 24 februarie - 7 septembrie 2006 nu s-a efectuat niciun act, cauza fiind în nelucrare la procurorii Budiană Claudia şi Cristina Fota Bărbulescu", se arată în raportul CSM.
Şeful Parchetului Tribunalului Dolj, scos la raport
Inspecţia CSM a relevat că la Parchetul Tribunalului Dolj erau înregistrate în total 81 dosare mai vechi de un an de la sesizare şi 122 dosare mai vechi de 6 luni de la începerea urmăririi penale. Potrivit raportului CSM, la acest Parchet s-au constatat cele mai mari deficienţe, determinate de neimplicarea procurorilor în activitatea de supraveghere a cercetărilor. "În acest sens, menţionăm că dosarele instrumentate de organele de poliţie şi în care s-au făcut propuneri de trimitere în judecată au stat în nelucrare mari perioade de timp la Parchet", susţin inspectorii CSM. În urma raportului, Secţia de Procurori a CSM a decis că se impune efectuarea unui control managerial în termen de 6 luni, privind activitatea prim-procurorului Gheorghe Stoian de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.