Jeffrey Franks (FMI): Problemele României pot fi rezolvate de o coaliţie de forţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Problemele economice ale României nu vor putea fi rezolvate de un singur partid, ci de o coaliţie politică, a declarat şeful delegaţiei FMI în România, Jeffrey Franks, după întâlnirea cu preşedintele PSD, Mircea Geoană.

 "Am avut o discuţie serioasă cu liderii diferitelor partide. A fost o întâlnire foarte productivă şi interesantă şi vom încerca să continuăm discuţiile cu alţi lideri politici. Problemele cu care se confruntă România nu sunt probleme care pot fi rezolvate de un singur partid politic, trebuie rezolvate de un board, o coaliţie de forţe care să se asigure că România are soluţii pentru problemele economice curente. Dacă acest lucru se rezolvă, atunci cred că perspectivele sunt promiţătoare pentru viitor", a spus Franks, citat de NewsIn.

Întrebat dacă în primele luni ale anului viitor România va putea obţine tranşa de la FMI, Franks a precizat că  totul  "depinde dacă acţiunile care trebuie luate, vor fi luate până atunci şi asta vom vedea în zilele următoare".

O delegaţie a Fondului s-a întâlnit ieri cu reprezentanţii PNL şi cu premierul Emil Boc.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite