Alertă pe Otopeni: Un avion cu 141 de pasageri, aterizare cu emoţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipajul unui avion al companiei El Al Israel Airlines care trebuia să aterizeze în această seară pe aeroportul Otopeni a anunţat probleme cu flapsurile, motiv pentru care nu poate efectua manevra de aterizare. După câteva minute de zbor în jurul aeroportului, echipajul a reuşit să coboare aeronava la sol.

UPDATE 21. 14 Aeronava a aterizat în siguranţă, la a doua încercare.

Avionul de la Tel Aviv cu 141 de pasageri la bord, care a avut probleme tehnice, a aterizat în condiţii de siguranţă pe Aeroportul Otopeni, fără ca echipajele aflate în apropierea pistei să fie nevoite să intervină.

Primele imagini televizate arată că aeronava a reuşit să coboare la nivelul solului în siguranţă, dar mai multe ambulanţe şi echipaje SMURD s-au îndreaptat către avion, conform procedurii de urgenţă în astfel de situaţii.

Purtătorul de cuvânt al Aeroportului Otopeni Valentin Iordache a precizat că aeronava a aterizat pe Aeroportul Otopeni la ora 21.13, fără niciun fel de probleme. Iordache a adăugat că pilotul avionului a solicitat, cu trei minute înainte de aterizare, asistenţă la sol, însă aeronava a ajuns pe pistă în condiţii de siguranţă, nefiind nevoie de intervenţia echipajelor.

Iordache a mai spus că înainte de aterizare s-a format un dispozitiv corespunzător de primire, fiind declarată o situaţie de atenţie în jurul orei 21.08.

UPDATE 21.10 Directorul general al companiei Romatsa, Bogdan Donciu, a declarat că în cazul avionului de la Tel Aviv este o situaţie de urgenţă, pilotul neputând să aterizeze din cauza unei probleme cu flapsurile. Bogdan Donciu a precizat că pilotul a anunţat o situaţie deosebită, după ce a încercat să aterizeze şi nu a putut.

***

Cursa ELY571 venite de la Tel Aviv cu destinaţia Bucureşti-Otopeni trebuia să aterizeze la ora 20.37, dar a întâmpinat o problemă tehnică, din cauza căreia nu a putut efectua aterizarea.

Echipajul avionului a anunţat la 20.27 că are probleme cu flapsurile, dar nu a raportat o situaţie de urgenţă.

În prezent, piloţii zboară în jurul aeroportului Otopeni pentru a consuma cât mai mult combustibil, urmând să efectueze o aterizare forţată.

La bordul avionului Boeing se află 141 de pasageri.

Potrivit ISU Ilfov, comandantul aeronavei va încerca în aproximativ 10 minute să aterizeze.

La faţa locului sunt trei echipaje cu apă şi spumă, un echipaj de descarcerare şi un echipaj SMURD.

"Este vorba de o situaţie deosebită, care uneori este fără ieşire, depinde de localizarea aeroportului. Acest tip de aterizare se regăseşte în pregătirea piloţilor", a explicat Sorin Stoicescu, fost şef al Direcţiei Aviaţie Civilă.

Vom reveni cu amănunte


Traiectoria cursei ELY571către aeroportul Otopeni

image
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite