"Problema pe care o ridica Parlamentul European este ca nu cumva Romania sa se indeparteze singura de tinta si calendarul stabilite"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gunter Verheugen: Calendarul aderarii va fi respectat daca Romania isi respecta angajamentele

Premierul Adrian Nastase s-a deplasat, ieri, la Bruxelles, impreuna cu ministrul de Externe, Mircea Geoana, cu ministrul Integrarii Europene, Alexandru Farcas, si cu negociatorul-sef al Romaniei cu UE, Vasile Puscas, pentru a face o noua serie de promisiuni menite sa-i convinga pe oficialii europeni de seriozitatea programului de reforme initiat de cabinetul de la Bucuresti. Prima oprire a delegatiei romane a fost la Parlamentul European, institutia din partea careia au fost formulate cele mai multe - si mai grave - critici la adresa Romaniei. Fara sa mai treaca pe la baroneasa Emma Nicholson (cu care n-a ajuns la nici o intelegere in cursul recentei vizite a acesteia la Bucuresti), Adrian Nastase s-a intalnit cu presedintele Parlamentului European, Pat Cox. Sustinand raportul dnei Nicholson (care nu a fost adoptat, inca, in plenul legislativului european), Cox a explicat ca documentul reprezinta un avertisment serios pentru guvernul de la Bucuresti, un "semnal de alarma": "Semnalul de alarma este ca acest Parlament este prima institutie care a propus un calendar de aderare pentru Romania, iar 2007 ramane tinta. Problema pe care o ridica Parlamentul European este ca nu cumva Romania sa se indeparteze singura de tinta si calendarul stabilite. In acest sens este si intrebarea pe care o pune Parlamentul: poate Romania sa actioneze astfel incat sa nu rateze obiectivul?". Premierul roman a oferit din nou asigurari ca guvernul sau este in stare sa se incadreze in acest termen si a promis ca va trimite in scurt timp la Bruxelles un program clar de masuri care sa raspunda criticilor formulate in raportul Nicholson. Intrebat daca e de acord cu opinia formulata de colegul sau liberal Graham Watson, care considera ca a venit momentul decuplarii Romaniei de Bulgaria in privinta aderarii lor la Uniunea Europeana in 2007, Pat Cox a evitat un raspuns direct, afirmand ca "raportul (Nicholson - n.r) nu a ajuns inca la nici o concluzie ca ar fi sosit momentul decuplarii", dar ca "exprima temerea ca asa ceva s-ar putea intampla". Presedintele Comisiei Europene, Romano Prodi, si comisarul pentru extindere, GUnter Verheugen, au avut pozitii asemanatoare. Verheugen a spus ca respectarea datei stabilite pentru aderarea Romaniei la UE depinde de respectarea angajamentelor asumate de guvernul de la Bucuresti. Prodi a declarat, la randul sau: "Il sfatuim pe premier sa accelereze reforma in unele domenii-cheie, cum ar fi justitia, administratia publica si lupta impotriva coruptiei".

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite