Printul Charles se alatura luptei pentru salvarea satelor transilvane de buldozerele autostrazii Bors - Brasov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cotidianul britanic The Daily Telegraph publica, in editia sa electronica de ieri, un articol purtand titlul "Printul se alatura luptei pentru salvarea vechilor sate ale lui Dracula". Dincolo de

Cotidianul britanic The Daily Telegraph publica, in editia sa electronica de ieri, un articol purtand titlul "Printul se alatura luptei pentru salvarea vechilor sate ale lui Dracula". Dincolo de senzationalismul din titlu, alaturarea cu Dracula este facuta de autor numai pentru a trezi interesul conationalilor sai pentru amenintarea reala pe care o reprezinta pentru satele transilvanene construirea unei autostrazi . Printul Charles, impreuna cu Fundatia pentru patrimoniu, ale carei interese le reprezinta, s-au sesizat si au facut primele demersuri pe langa presedintele Ion IIiescu pentru schimbarea traseului autostrazii ce urmeaza a fi construita de firma americana Bechtel, mai ales ca Uniunea Europeana are un proiect similar pentru o autostrada care sa lege Romania de Ungaria, se arata in articol. Activistii miscarii ecologiste protesteaza si ei, atragand atentia ca o asemenea constructie ar afecta iremediabil fauna si flora, distrugand ecosistemul zonei, precizeaza autorul articolului, care mai aminteste ca Printul Charles s-a implicat si in lupta pentru salvarea zonei Sighisoara, unde Guvernul roman aprobase construirea unui parc tematic cu numele de Dracula. Un apropiat al Printului Charles este citat cu o declaratie in care afirma ca lupta pentru salvarea satelor saxone din Transilvania nu va fi la fel de usoara ca aceea pentru Sighisoara.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite