Primul weekend de reduceri în magazinele din Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la haine, echipamente sportive şi mobilă, la corpuri de iluminat, majoritatea produselor din hypermaketuri şi malluri sunt mai ieftine cu până la 80% Sezonul preţurilor mici pentru

De la haine, echipamente sportive şi mobilă, la corpuri de iluminat, majoritatea produselor din hypermaketuri şi malluri sunt mai ieftine cu până la 80%

Sezonul preţurilor mici pentru produsele speciale de toamnă-iarnă a debutat oficial la 15 ianuarie. Dacă în timpul săptămânii, bucureştenii nu prea au avut timp de shopping, weekendul trecut a adus mii de cumpărători în magazinele care anunţă, în vitrină, preţuri atrăgătoare. Goana după chilipiruri va dura până pe 15 aprilie.

Chiar dacă afară nu este prea frig, mulţi amatori de sporturi de iarnă s-au înghesuit să-şi cumpere mănuşi, schiuri sau pulovere la preţ redus. "Vedetele" primului weekend de reduceri au fost articolele sportive.

S-au ieftinit echipamentele de schi

La magazinul Open, reducerile sunt de 20%. Pentru o pereche de schiuri Solomon Streetracer 8, preţul a scăzut de la 1.499 lei la 1.249 lei. La schiurile de damă, un model Solomon Slam 7 a ajuns de la 1.249 lei la 1.039 lei. Şi clăparii s-au ieftinit, astfel încât cei de damă costă 624 lei (în loc de 749 lei), iar cei pentru bărbaţi sunt 830 lei (în loc de 999 lei). La magazinul Himalaya, produsele marca Fischer au reduceri de 30%. Preţul schiurilor pentru bărbaţi este de 1.249,9 lei pentru modelul AMC79, iar pentru cele de damă a coborât la 1.069 lei. O pereche de clăpari Fischer costă 579,9 lei pentru bărbaţi, respectiv 449,9 lei pentru femei.

Preţuri mici la încălţăminte şi îmbrăcăminte

Sezonul de reduceri la îmbrăcăminte este poate cel mai generos. La magazinele Lee Cooper şi Kenvelo, reducerile ajung până la 50%. Un pulover pentru bărbaţi sau un tricou a scăzut cu câteva zeci de lei şi costă sub 50 de lei. La încălţăminte, ghetele şi cizmele au preţuri mai mici cu până la 50%. Preţurile variază de la 49,99 lei şi trec de 250 lei, în funcţie de model.

La magazinele pentru copii sunt reduceri care depăşesc 50%. Preţul unei jachete de iarnă a scăzut la 45 lei, o rochiţă a ajuns la 13,9 lei, iar pantalonii sunt 24,9 lei. La magazinele virtuale mămicile găsesc la reducere accesorii pentru bebeluşi. Până la 31 ianuarie, un cărucior cu landou, fotoliu pentru maşină, apărătoare de ploaie, husă pentru picioare şi geantă costă, în loc de 1.927 lei, 1.734 lei.

Bijuteriile şi accesoriile sunt şi ele mai ieftine. Astfel, la Diva colierele, brăţările şi cerceii sunt la jumătate de preţ, iar la Meli Melo reducerile sunt de până la 75%.

Mobilă şi accesorii la preţ redus

Marile firme de mobilă şi corpuri de iluminat practică, de asemenea, reduceri de iarnă. Veiozele, lustrele sau lampadarele au reduceri de 30%. La Ataş, unde procentul se traduce în câteva zeci, chiar sute de lei, preţul unei lustre cu 30 de becuri a fost redus de la 2.426 lei la 1.698. Veiozele sunt mai ieftine cu 60 de lei. La Mobexpert, preţurile la mobilier şi accesorii au scăzut cu până la 40%. De exemplu, o bucătărie Vence costă, în această perioadă, 2.380 lei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite