Taxa pentru licenţierea depozitelor din "Primul Siloz" va fi de 100 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Taxa pentru licenţierea depozitelor din "Primul Siloz" va fi de 100 de lei
Taxa pentru licenţierea depozitelor din "Primul Siloz" va fi de 100 de lei

Potrivit unui Ordin emis de Ministerul Agriculturii, taxa pentru licenţierea depozitelor din cadrul programului "Primul Siloz" va fi de 100 de lei, iar această valoare va fi reactualizată, anual, în funcţie de inflaţie.

Taxa de 100 de lei se percepe pentru fiecare licenţă cerută de către depozitar şi se va plăti la trezorerie. Ordinul va intra în vigoare la data publicării lui în Monitorul Oficial.

"Este o taxă de auditare. Astfel, un organism de auditare va merge în teritoriu şi conform unui ghid va audita depozitul. Apoi, în baza unui raport transmis de acest organism, o comisie de la centru, va decide licenţierea depozitului", a declarat, pentru NewsIn, directorul general al Direcţiei generale de politici agricole din cadrul MAPDR, Daniel Botănoiu.

Potrivit lui Botănoiu, până în prezent, din datele din teritoriu există intenţii de licenţiere a unei capacităţi de depozitare de circa şase milioane de tone.

Ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, declara la începutul lunii că, în prezent, capacitatea totală de depozitare a României este de 14,4 milioane de tone.

În plus, premierul Emil Boc declara, la 15 iulie, că Guvernul a adoptat normele metodologice cu privire la Programul "Primul Siloz", urmând ca Ministerul Agriculturii să rezolve în cel mult zece zile toate solicitările de acreditare a silozurilor ce vor să participe la program.

Programul guvernamental "Primul Siloz" prevede ca producătorii de cereale să-şi poată depune producţia la depozite licenţiate de Ministerul Agriculturii. Cerealele vor fi depozitate pe categorii de calitate a grânelor, iar producătorul va primi un certificat în care va fi menţionată cantitatea depusă.

Cu acest certificat, producătorii pot merge la bancă pentru a solicita creditele necesare continuării lucrărilor agricole sau pentru a plăti furnizorii.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite