Primele despăgubiri în acţiuni Transelectrica

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania naţională de transport a electricităţii are, de ieri, 16 noi acţionari Primii foşti proprietari, deposedaţi abuziv de imobile în timpul regimului comunist şi care au

Compania naţională de transport a electricităţii are, de ieri, 16 noi acţionari

Primii foşti proprietari, deposedaţi abuziv de imobile în timpul regimului comunist şi care au solicitat despăgubiri sub formă de acţiuni la Transelectrica, au primit, ieri, adeverinţe de acţionar la această societate. Titlurile le-au fost înmânate, în cadrul unei ceremonii oficiale, de ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian. "Cred că despăgubirea unei victime a abuzurilor comunismului face mai mult decât 100 de pagini de raport de condamnare a comunismului", a spus Vosganian.

Valoarea totală a despăgubirilor în acţiuni acordate ieri este de 3 milioane lei, din care cea mai mare despăgubire este de 750.000 lei, a precizat ministrul. Acţiunile primite ieri nu vor putea fi vândute decât peste şase luni. Valoarea unei acţiuni Transelectrica în care s-au convertit titlurile de despăgubire este de 31,54 lei, medie a şase luni de tranzacţionare a titlurilor companiei.

Titlurile Transelectrica, mai scumpe cu 50%

Ieri, ultimul preţ de tranzacţionare al unei acţiuni Transelectrica a fost de 46,5 lei. Ceea ce înseamnă că pachetul primit de noii acţionari valorează cu circa 50% mai mult. "Unii, foarte vârstnici, au nevoi curente mari şi probabil, aleg să îşi cumpere medicamente în locul opţiunii să investească pe termen lung pe piaţa de capital. Am sfătuit însă persoanele tinere să rămână acţionari", a adăugat ministrul. Aproximativ 600 de foşti proprietari au acceptat să primească acţiuni Transelectrica, totalizând circa 4-5% din capitalul companiei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite