Primarii din ţară dau o lecţie dură Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce edilul Bucureştiului, Adriean Videanu, a lăsat pe altă dată proiectul "Teren pentru ANL" cu care s-a lăudat recent, primarii din oraşele cu bugete mai mici rezolvă problema caselor

În timp ce edilul Bucureştiului, Adriean Videanu, a lăsat pe altă dată proiectul "Teren pentru ANL" cu care s-a lăudat recent, primarii din oraşele cu bugete mai mici rezolvă problema caselor cu chirie pentru tineri .

Cum au reuşit? În primul rând le-a păsat, apoi au găsit şi alte soluţii decât asocierea cu Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL). Primarii din Deva şi Cluj-Napoca au încheiat parteneriate public-privat, rezolvând astfel mare parte din solicitările pentru locuinţe destinate tinerilor.

De pildă, municipalitatea din Deva, judeţul Hunedoara, în patru ani a ridicat 1.000 de locuinţe din bani de la bugetul local şi din credite contractate de către primărie. În tot acest timp, bucureştenii au primit scuze legate de lipsa terenurilor sau a fondurilor pentru dezvoltarea unor astfel de proiecte.

Mersul greoi al proiectelor de locuinţe construite prin ANL au determinat autorităţile din Deva să găsească alternative pentru soluţionarea solicitărilor pentru locuinţe. Astfel, Consiliul local a decis să ridice 1.700 de locuinţe cu bani din bugetul local şi credite contractate de către municipalitate.

"În ultimii patru ani s-au dat în folosinţă 1.000 de apartamente, iar alte 700 sunt gata, însă mai au nevoie de lucrări de finisare şi vor putea fi închiriate", a explicat primarul din Deva, Mircia Muntean. El a mai precizat că la instituţia pe care o conduce au fost depuse aproximativ 2.000 de cereri, iar decizia de a folosi această metodă pentru rezolvarea crizei de locuinţe a venit şi din necesitatea de a păstra forţa de muncă tânără în oraş.

La Deva, tinerii pot cumpăra deja locuinţele închiriate

De asemenea, prin reglementările stabilite de Consiliul local, tinerii pot face ceea ce guvernul a decis abia ieri: îşi pot cumpăra locuinţele. "Le-am fixat o chirie lunară în limita a 120 de euro, care de fapt înseamnă o rată lunară la plata locuinţei. Plătesc chirie, dar de fapt îşi achită apartamentul şi devin proprietari pe el. A trebuit să gândim această soluţie pentru că 120 de euro sunt chiriile pe piaţă în Deva şi nu aveau niciun avantaj dacă stăteau în locuinţe sociale", a mai explicat Muntean.

În Deva se construieşte un bloc ANL cu locuinţe pentru tineri, însă, pentru rezolvarea situaţiei locative, edilul spune că va merge pe acelaşi tip de proiect, cu finanţare din bugetul local. În localitatea hunedoreană s-au construit până în prezent două blocuri ANL, iar ultimul a fost dat în folosinţă în anul 2003. De asemenea, în Hunedoara s-au construit prin ANL două imobile cu 108 apartamente, iar în prezent s-a aprobat finanţarea pentru un alt proiect, cu 160 de locuinţe pentru tineri.

Proiecte imobiliare în parteneriat public privat

În ultimii trei ani, la Cluj-Napoca s-au inaugurat 162 de apartamente în regim ANL, pentru tineri. Pentru a onora o parte din cele circa 3.000 de solicitări de locuinţe sociale, majoritatea tineri, municipalitatea clujeană s-a asociat cu investitori din zona privată. Criteriul pentru atribuirea unor terenuri pentru ansambluri rezidenţiale, de sute de hectare la marginea oraşului, a fost numărul de spaţii locative cedate primăriei. Un cartier realizat exclusiv de municipalitate, cu 282 de locuinţe, cu fonduri locale va fi inaugurat în acest an.

>> Anul acesta sperăm să predăm aproximativ 3.200 de locuinţe, iar multe altele sunt în lucru Laszlo Borbely, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor

Anul şi cartierul, în Moldova

Lucrările la un nou cartier ANL pentru tineri vor începe în Botoşani la sfârşitul acestui an, iar primăria a depus deja proiectul pentru construirea altor 96 de locuinţe. În Piatra Neamţ, aproape 500 de locuinţe destinate famililor tinere au fost construite din 2004.

"Chiar am şi achiziţionat terenuri pentru a putea pune la dispoziţie amplasamente pentru ANL", a precizat primarul municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan. Programul pentru anul 2008 mai cuprinde construcţia şi finalizarea altor 443 de spaţii locative destinate tinerilor.

În Târgu Jiu au fost deja date în folosinţă, în 2003, şase blocuri ANL, unde locuiesc 175 de tineri sau familii. Anul acesta se vor mai finaliza lucrările la încă 100 de noi locuinţe, iar primăria din Târgu Jiu a propus ANL construirea unui cartier de 20 de blocuri pentru rezolvarea celor aproximativ 2.000 de cereri depuse de tineri. (Secţia Corespondenţi)

Sub 10% din totalul de locuinţe sunt construite de stat

Potrivit buletinului statistic lunar întocmit de Institutul Naţional de Statistică, în primele trei trimestre ale anului trecut au fost finalizate complet peste 28.000 de locuinţe, dintre care doar puţin peste 1.500 au fost ridicate din fonduri publice. Cartierele s-au ridicat atât în mediul urban, cât şi în cel rural, unde s-au construit peste 300 de locuinţe. De asemenea, la sfârşitul lunii septembrie a anului trecut erau terminate, însă nerecepţionate, 2.111 locuinţe construite cu fonduri de la buget, alte 3.009 erau în stadiul de finisaj, în timp ce alte aproximativ 7.500 de locuinţe se aflau în stadii incipiente de realizare. De asemenea, oficialii ANL au anunţat că în acest an se vor mai construi aproximativ 3.000 de locuinţe în întreaga ţară, cu excepţia Capitalei. În 2006 au fost construite în total aproximativ 4.700 de locuinţe.

1.525 de locuinte s-au construit anul trecut din fonduri publice

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite