Primăria nu le aprobă deputaţilor construirea unui hotel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor îi cer explicaţii primarului general Adriean Videanu pentru că municipalitatea nu a aprobat Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru ridicarea

Membrii Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor îi cer explicaţii primarului general Adriean Videanu pentru că municipalitatea nu a aprobat Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru ridicarea unui hotel. Deputaţii au cerut ca imobilul să fie construit în interiorul curţii Palatului Parlamentului.

"În 2006 s-a reuşit ca terenul pe care îl administrează Camera Deputaţilor să aibă în sfârşit cadastru, iar terenul să fie intabulat. Ceea ce nu s-a reuşit în această perioadă a fost obţinerea PUZ-ului de la Primăria Capitalei", a declarat secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, Ioan Muntean, citat de Mediafax.

Oficialul mai spune că s-au cerut explicaţii Centrului de Planificare Urbană şi Metropolitană, care a argumentat că prin curtea Palatului Parlamentului va trece o nouă arteră de circulaţie. Consilierii generali susţin că în zona reclamată de deputaţi există un alt Plan Urbanistic Zonal. "Noi am aprobat deja un PUZ pentru Catedrala Mântuirii Neamului şi construcţia tronsonului de circulaţie Buzeşti-Berzei-Uranus", susţine liderul grupului PC al consilierilor conservatori, Victor Adâr.

În prezent, Primăria Capitalei a demarat procesul de expropriere a deţinătorilor de terenuri din zonă, după mai bine de un an de discuţii pe tema valorii despăgubirilor.

Atât construirea Catedralei, cât şi a noii artere de circulaţie au fost dezbătute în mandatul de primar general al lui Traian Băsescu, din perioada 2000-2004.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite